Întâlnire cu conducerea unităţilor administrativ-teritoriale

Instituţia Prefectului Sălaj a organizat, luni, o întâlnire cu conducerea unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) din judeţ şi reprezentanţi ai unor instituţii publice deconcentrate, pentru prezentarea unor teme de interes în ceea ce privește administrația publică locală.

Subiectele abordate au vizat:

– măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI), cu modificările şi completările ulterioare;

– problematica persoanelor beneficiare de venit minim garantat din punct de vedere al AJOFM;

– stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară pe sectoare cadastrale desfăşurate în Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară din cadrul celei de-a VII-a şi celei de-a VIII-a etape de finanţare;

– accesare finanţare (de către UATurile care nu au fost cuprinse în Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară) pentru lucrări de cadastru sistematic, folosind facilităţile oferite de Legea nr. 7/1996;

– acţiuni cu termene scadente pt UAT-uri, cuprinse în calendarul de activităţi privind combaterea buruienii ambrozia;

– prezentarea situaţiei privind înrolările autorităţilor publice şi instituţiilor publice în sistemul informattic Patrim Ven;

– implementarea Legii nr. 156/2023 privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie şi implementarea programului SINA (Sistemul Informatic Naţional pentru Adopţie) cu privire la familiile aflate în situaţii de risc;

– rolul bibliotecii publice în comunitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *