Interviu cu atacantul Vlad Morar, după transferul la Gaz Metan Mediaș – Liga 1 România

După ce Vlad Morar s-a despărțit la sfârșitul anului 2020 de UTA Arad, fotbalistul și-a petrecut sărbătorile acasă la Crișeni alături de familie. Minivacanța nu la oprit de la fobal. Vlad a continuat să se pregătească individual cu gândul la o nouă provocare, la o nouă echipă.

Deși era „vânat” de mai multe echipe din țară, dar și din străinătate – Ungaria, Grecia, fostul campion la României, Vlad Morar a semnat pe 12 ianuarie cu Gaz Metan Mediaș – ocupanta locului 8 (la egalitate de puncte cu Dinamo București) în prima ligă de fotbal din România. Contractul este valabil până la finalul sezonului.

Vlad Morar a început atrenamentele, a făcut vizita medicală și mai are puțin de lucrat pentru a se pune la punct cu pregătită fizica. Vlad speră să joace chiar de la meciul de mâine cu FC Argeș.

Vlad Spune despre Gaz Metan Mediaș că este o echipă cu foarte multă calitate, un grup unit cu care speră ca la finalul sezonului sa își îndeplinească obiectivele.


Atacantul Vlad Morar a oferit primele declarații în tricoul alb-negru

Reporter: Cu ce gânduri ai venit la echipă?

Vlad Morar: Bine v-am găsit. Sunt bucuros că am ajuns la Mediaș și sperăm că la sfârșitul campionatului să ne atingem obiectivele.

Reporter: Care ar fi obiectivele tale, obiectivele echipei se știu?

Vlad Morar: Obiectivul echipei este play-offul și sper să îl obținem. Pentru mine obiectivul principal este să marchez cât mai multe goluri. Dar cel mai important este ca echipa să câștige.

Reporter: Ce te-a determinat să vi la Gaz Metan Mediaș?

Vlad Morar: Proiectul de aici m-a determinat să vin aici, dar și echipa, care este una foarte bună. După primul antrenament chiar mi-am dat seama că avem un lot bun, cu jucători de calitate. Sunt multe meciuri de jucat până la final, dar vom da totul în fiecare meci ca să obținem ceea ce ne dorim.

Reporter: E o perioadă destul de dificilă pentru fotbal. Cât de mult vă încurcă terenul greu, iarna, zăpada, temperaturile scăzute?

Vlad Morar: Jucăm pe niște temperaturi care sunt foarte scăzute și este foarte rece, dar încercăm să ne adaptăm la ceea ce avem.

Reporter: Ți-ai propus să marchezi un anumit număr de goluri ?

Vlad Morar: Eu încerc să marchez cât mai multe goluri, dar cum am mai spus important este echipa.


 Atacantul de 27 de ani, originar din comuna Crișeni, jdețul Sălaj, Vlad Morar, a evoluat ultima dată pentru UTA Arad, iar în România a mai îmbrăcat tricoul formațiilor Viitorul, FC Voluntari, Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești, ASA Târgu Mureș și Rapid. În străinătate, acesta a evoluat pentru Beitar Jerusalem din Israel și Panetolikos din Grecia.

300.000 euro valorează Vlad Morar, potrivit Transfermarkt.com

„Bine ai venit, Vlad Morar! Îți urăm succes în tricoul alb-negru, evoluții cât mai bune și cât mai multe goluri marcate!”, au transmis reprezentanții clubului din Mediaș. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *