Învățăm să colectăm selectiv în Țara Silvaniei
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ECODES” Sălaj, în parteneriat cu revista „Infomediu Europa”, derulează, în această perioadă, campania de educație ecologică și mediu „Învățăm să colectăm selectiv în Țara Silvaniei”. Inițiativa își propune responsabilizarea școlarilor în privința importanței colectării separate a deșeurilor reciclabile.
O primă activitate din cadrul campaniei a avut loc luni, 28 noiembrie, la Școala Gimnazială nr. 1 Rus, elevilor din ciclul primar fiindu-le distribuite cărți de colorat, cutii cu creioane colorate, tricouri și șepci personalizate.
„Salut această inițiativă educațională pe care o consider extrem de utilă pentru succesul activității de colectare selectivă a deșeurilor la nivel de județ. Învățându-i pe cei mici despre importanța colectării selective și a reciclării, încurajându-i să manifeste grijă față de natură, contribuim la formarea conștiinței și conduite ecologice atât de necesare pentru sănătatea mediului înconjurător și, implicit, pentru creșterea calității vieții”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
Campania „Învățăm să colectăm selectiv în Țara Silvaniei” se derulează până în luna octombrie a anului viitor și este finanțată din fondurile obținute de ADI „ECODES” Sălaj în urma semnării acordurilor de parteneriat cu organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorilor de ambalaje.