IPJ Sălaj, acțiune pentru prevenirea accidentelor: 37 permise reținute și 503 amenzi aplicate

În perioada 26 – 28 septembrie a.c., sub coordonarea Serviciului Rutier Sălaj, polițiștii rutieri sălăjeni au acționat pe raza întregului județ, pentru prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul consumului de alcool sau a altor substanțe, a vitezei sau a altor preocupări la volan.

Cu ocazia activităților desfățurate, au fost legitimate 689 de persoane și au fost verificate 616 autoturisme.

De asemenea, au fost testați cu aparatul etilotest 311 conducători de vehicule.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 503 sancțiuni contravenționale, în valoare de 194.161 lei.

Dintre acestea, 178 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 40 pentru lipsa centurii de siguranță, una pentru folosirea telefonului mobil, 18 pentru traversarea drumului public prin loc nepermis, iar 266 pentru alte abateri la regimul rutier.

Ca măsură complementară, au fost reținute 37 de permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul rutier.

Astfel, la data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 22.50, polițiștii Biroului Rutier Zalău au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Bulevardul Mihai Viteazul, la volanul căruia se afla un tânăr de 25 de ani, din comuna Meseșenii de Jos.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *