ITM Sălaj a făcut 70 de controale și a dat amenzi de 245.000 lei în luna iunie

Pe parcursul lunii iunie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj a desfășurat controale privind respectarea legislației în vigoare în domeniile de competență: relații de muncă și securitate și sănătate în muncă.

Obiectivele principale:

  • identificarea angajatorilor care folosesc munca nedeclarată, dar și a celor care încalcă alte prevederi ale legislației din domeniul relațiilor de muncă referitoare la timpul de muncă și de odihnă, ore suplimentare, munca în repaus săptămânal și în sărbători legale, etc.;
  • identificarea angajatorilor care încalcă prevederile Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, Normelor metodologice de aplicare a acesteia aprobate prinG nr.1425/2006 precum și altor acte normative specifice din domeniu;
  • creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.

În acest context, au fost efectuate 70 de controale din care 47 în domeniul relațiilor de muncă și 23 în domeniul securității și sănătății în muncă, aplicându-se 29 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 245.000 lei.

În urma controalelor, au fost identificate 23 de persoane care prestau activitate fără a avea încheiate contracte  individuale de muncă în formă scrisă.

Neconformitățile constatate  pe parcursul controalelor au fost următoarele:

  1. regulamentul intern nu cuprinde toate categoriile de dispoziții prevăzute de Codul muncii, iar salariații nu sunt informați cu privire la conținutul acestuia;
  2. în foile de pontaj nu sunt evidențiate orele de începere și de sfârșit ale programului de lucru
  3. contractele individuale de muncă nu cuprind toate elementele obligatorii potrivit dispozițiilor Codului muncii (data și periodicitatea plății salariului, durata muncii și repartizarea programului de lucru pentru contractele cu timp parțial, durata concediului de odihnă);
  4. la locul de muncă organizat al angajatorului nu sunt păstrate copiile contractelor  individuale de muncă pentru toți salariații;
  5. nerespectarea dispozițiilor legale privind detașarea salariaților pe teritoriul Uniunii Europene
  6. nu se respectă termenele de transmitere a elementelor contractului individual de muncă și suspendării acestuia în registrul general de evidență a salariaților în format electronic;
  7. nu se respectă termenele de transmitere a elementelor contractului individual de muncă, suspendării, respectiv încetării acestuia în registrul general de evidență a salariaților în format electronic;
  8. salariatului nu i se eliberează adeverința de vechime și extrasul Revisal la încetarea activității;
  9. nu se respectă obligația plății salariilor cel puțin o dată pe lună la data stabilită în contractul individual de muncă;
  10. operatorii de transport rutier nu au descărcate şi stocate la sediu datele din cartelele tahografice ale conducătorilor auto, respectiv din tahografele digitale ale vehiculelor;
  11. fişele de instruire individuală însoţite de o copie a ultimei fişe de aptitudine nu sunt păstrate la locul de muncă;
  12. nu se verifică cunoaşterea şi aplicarea de către lucrători a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit;
  13. în fișele de post nu sunt cuprinse atribuțiile și răspunderile ce le revin lucrătorilor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă ;
  14. unitatea nu a transmis lista cu substanțele și preparatele chimice periculoase pe care le deține conform prevederilor Legii nr.360/2003.

La angajatorii la care s-au constatat nereguli au fost aplicate, în ambele domenii de competență, sancțiuni proporționale cu gravitatea faptelor, totodată, fiind dispuse 95 de măsuri obligatorii de remediere a neconformităților constatate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *