ITM Sălaj – informare despre fluturașul de salariu

Potrivit prevederilor legale cu privire la plata salariului, Codul Muncii specifică faptul că salariul trebuie plătit cel puțin o dată pe lună, iar plata este efectuată direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta. Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care arată efectuarea plății.

Documentele care dovedesc plata salariului trebuie păstrate și arhivate de către angajator conform reglementărilor contabile.

Fluturașul de salariu este documentul detaliat și individualizat care conține veniturile și reținerile pentru fiecare angajat în parte.

Practic, prin intermediul acestuia, angajatul poate vedea componența salariului, contribuțiile și impozitele care se rețin. Pe lângă acestea, angajatorul poate include o serie de alte informații pe care le consideră utile.

Fluturașul de salariu nu este reglementat din punct de vedere legal, astfel angajatorii nu sunt obligați să-l emită, cu excepția cazului în care această procedură este specificată în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern. Totuși, pentru transparență și pentru ca salariații să poată vedea cum le-au fost calculate salariile și ce rețineri s-au efectuat,  recomandăm ca angajatorii să furnizeze un astfel de document.

Dacă la nivel de unitate se decide ca fluturașii de salariu să constituie dovada plății salariului, aceștia trebuie să cuprindă următoarele informații:

  • Datele de identificare ale angajatului (nume, prenume, funcția ocupată)
  • Lunar de referință pentru care se efectuează plata salariului
  • Timpul efectiv lucrat și timpul nelucrat, după caz (concediu de odihnă, concediu medical, concediu fără salariu, etc.)
  • Detalierea veniturilor brute (salariul de bază, salariul conform timpului efectiv lucrat, sporuri, bonusuri, tichete de masă, indemnizații de concediu, alte beneficii prevăzute în contract, etc.)
  • Rețineri salariale (contribuții sociale, impozite, asigurări etc.)
  • Venit net de plată (suma pe care o primește efectiv angajatul).

Emiterea și distribuirea fluturașului ține de procedurile interne ale angajatorului. Însă, pentru a informa angajatul cu privire la drepturile sale salariale și a menține o comunicare eficientă cu acesta, recomandăm angajatorului să implementeze această practică.

Ioan Lucian Lazoc

Inspector șef

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *