Jandarmeria amendează 24 de persoane pentru protestul organizat la Zalău
În urma acțiunilor de protest din data de 29 martie, desfășurate în municipiul
Zalău, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Cuantumul total al amenzilor aplicate este de 9.500 de lei.
Printre cei amendați se numără și Erno Kovacs – autoproclamat liderul protestatarilor din Zalău, pe numele lui fiind deschis și un dosar penal pentru comiterea a două infracțiuni comise la protestele de la sfârșitul lunii martie.
„Transmitem pe această cale un apel către cetățenii care aleg să participe la acțiuni de protest, să respecte regulile sanitare privind portul măștii de protecție și distanțarea fizică și să nu depășească orele limită prevăzute de legislația în vigoare privind circulația persoanelor în spațiul public”, a transmis Jandarmeria Sălaj.