Jandarmerița Oana a găsit în timp record un copil pierdut la Târgul de Crăciun din Zalău
O seară cu final fericit în prima zi a Târgului de Crăciun din Zalău
Deschiderea Târgului de Crăciun din Zalău ne-a adus, în această seară, o poveste cu final fericit și o misiune îndeplinită cu succes.
Ea este Oana, angajată la Jandarmeria Sălaj, care, în mai puțin de 5 minute, a reușit să readucă în brațele mamei un copil de nici 3 ani.
Copilul i-a fost încredințat de către o doamnă, care a rugat-o să o ajute să îi găsească mama copilului pierdut.
După ce a anunțat toate elementele de dispozitiv aflate în misiune, fără să stea pe gânduri, Oana a pornit prin mulțimea aglomerată, căutând orice indiciu care să o ducă la mama copilului. După doar câteva minute, a observat o femeie vizibil agitată și s-a îndreptat către ea. Intuiția ei s-a dovedit corectă: era mama copilului.
Îmbrățișarea care a urmat a spus totul, ușurare, recunoștință și bucuria unui final liniștitor.
Siguranța celor mici este prioritatea noastră, dar împreună putem preveni astfel de situații!
Felicitări, Oana, pentru promptitudine, calm și profesionalism! Ai adus un strop de magie în această seară de sărbătoare. 

























