Jandarmii au confiscat mai multe parfurmuri contrafăcute, puse la vânzare în Cehu Silvaniei
Jandarmii sălăjeni au surprins în orașul Cehu Silvaniei o persoană care dorea să vândă parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute.
Duminică, 29 iunie a.c., în jurul orei 17.15, pe timpul misiunii de asigurare a ordinii și siguranței publice în zona „Pieța Trandafirilor”, din orașul Cehu Silvaniei, jandarmii au surprins o persoană în timp ce comercializa, fără a îndeplinii condițiile prevăzute de lege, parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute.
În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, cu domiciliul în com Brăhășești, jud Galați, a oferit spre vânzare trecătorilor opt recipiente cu parfum purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor
Bunurile au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.
























