„Justiție interimară” în instanțele și parchetele din județul Sălaj
Mare parte din funcțiile de conducere ocupate astăzi în instituțiile de justiție din județul Sălaj – Tribunal, Judecătorii, Parcehte – sunt ocupate interimar, mai precis prin delegare și nu prin organizarea de concursuri.
62,5 % din funcțiile de conducere a Tribunalului, Judecătoriilor și Parchetelor din județul Sălaj sunt ocupate de persoane numite prin delegare
Tribunalul Sălaj, Judecătoriile Șimleu și Jibou, dar și Parchetetele din Zalău și Jibou au magistrați numiți în funcții de conducere prin delegare, nu prin concurs.
Potrivit informațiilor publice pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, situația managerială a instituțiilor din justiție este următoarea:
Tribunalul Sălaj este condus de judecătoarea Hodiș Ioana Diana în calitate de președinte, fiind delegată în funcție pe o perioadă de 6 luni cu 13 iulie 2022. La fel și funcția de vicepreședinte al Tribunalului Sălaj este ocupată prin delegare de judecătorul Moldoveanu Costin. Prin delegare a fost numită și judecătorul Marian Dorina în funcția de președinte Secția Penală a Tribunalului Sălaj.
Singura funcție de conducere din cadrul Tribunalului Sălaj ocupată prin concurs este cea a judecătoarei Puiu Dana Maria – președinte Secția Civil, care are un mandat până în iunie 2023.
Judecătoria Zalău este printre puținele instituții de justiție din Sălaj care are un management ocupat prin concurs. Președinte instanței, judecător Marincaș Geanina-Ioana a obținut funcția de conducere prin concurs în 4 ianuarie 2022.
Judecătoria Șimleu este condusă de judecătorul Ardelean Flavius Florin numit în funcția de președinte al instanței prin delegare pe o perioadă de 6 luni cu data de 8 iulie 2022.
La fel și la Judecătoria Jibou, instanța este condusă prin delegare de judecător Matyus Gabriel, delegată în funcția de președinte pe o perioadă de 6 luni cu data de 29 iulie 2022.
În rândul Parchetelor lucrurile sunt similare. Cea mai mare unitate de Parchet din județ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj are o conducere formată din oameni care și-au câștigat funcțiile de conducere prin concurs.
Prim-procurorul este Flonta Sorin care a câștigat prin concurs funcția. Acesta este ajutat de prim-procurorul adjunct Crăciun Florin care deși este delegat pe funcție sa înscris la concurs pentru prim-adjunct, astfel că funcția de Șef secție judiciară ocupată prin concurs de Crăciun Florin se va vacanta. Șeful secție urmărire penală este procurorul Brîndea Dan-Eugen, care a condus interimar și Parchetul Zalău.
Parchetul de la Zalău este condus interimar de un procuror tânăr, Andrei Crișan. Conducerea Parchetului de la Jibou este asigurată prin delegare de procurorul Balmoș Teodora.
Parchetul de la Șimleu este condus de procurorul Ligia Matei care a obținut funcția de conducere prin concurs.