Kelemen Hunor: Ungaria ar putea pune aderarea României la Schengen pe agendă în 2024
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că România se poate baza pe sprijinul Ungariei pe tema Schengen, Budapesta putând să repună subiectul pe agendă din iulie, când preia președinția UE.
„Ungaria a susținut aderarea României și anul trecut și acum doi ani. Au și spus că a fost o decizie incorectă anul trecut și că trebuie corectată acea decizie. Acum suntem sub președinția spaniolă și contează foarte mult ce se va întâmpla în această jumătate de an. Eu sper, nu am detalii, că nu mai sunt în Guvern, și nu știu exact toate discuțiile, că sub președinția spaniolă, în octombrie undeva, dacă noi intrăm cu spațiul aerian ar fi un prim pas și ar fi o deschidere, după care poți să mergi mai departe cu frontiera terestră și aici, sub președinția ungară, se poate repune din nou pe agendă, fiindcă în prima jumătate a anului viitor nu se vor discuta chestiile legate de Schengen, că toată lumea va fi în campanie electorală”, a punctat fostul vicepremier din Guvernele Cîțu și Ciucă, într-o intervenție la Digi24.
Negocierile cu Austria, dar și discuțiile Olanda-Bulgaria
„Discutiile vor începe după alegerile europarlamentare, deci după 9 iunie și sunt convins că sub președinția ungară va fi pe agendă această chestiune și va exista o susținere din partea Ungariei în continuare. Noi trebuie să rezolvăm problema cu Austria și Bulgaria să rezolve problema cu Olanda. Deci, aceste discuții bilaterale trebuie purtate. Asta spuneau și suedezii în prima jumatate a anului, asta cer și spaniolii”, a mai explicat președintele UDMR, citat de adevarul.ro.
Liderul Uniunii nu a pierdut prilejul să bată obrazul pentru scoaterea UDMR de la guvernare, după ce le-au fost luate portofoliile importante.
„Noi nu am ieșit de la guvernare, noi am fost dați afară, noi nu am plecat de la masă, la un moment dat am fost împinși în afara guvernării. Nu am dorit să plecăm de la guvernare, nu a fost dorința, alegerea sau decizia noastră. Pe de altă parte, ești în afara guvernului, nu mai ai acel instrument prin care ai putut să ajuți și comunitatea ta, dar am demonstrat că proiectele noastre lansate, gestionate, administrate erau pentru toată țara, erau pentru toți cetățenii României și am avut și rezultate, dar, acum, din această poziție, trebuie să construim noi o campanie electorală și mesajele noastre trebuie să meargă în direcția de a susține prezența comunității maghiare în toate instituțiile în care se iau decizii: Parlamentul European, autoritățile locale și județene și Parlamentul României și vom reuși”, a subliniat Kelemen Hunor.
Sceptic privind menținerea deficitului la 4,4%
Legat de încercarea Guvernului de a menține deficitul excesiv la 4,4%, Kelemen Hunor s-a declarat sceptic, fără a se aventura în a da sfaturi referitoar ela cele mai bune soluții pe care le poate lua Coaliția.