La invitația secretarului de stat Bogdan Ilea, ministrul Justiției a venit în Sălaj

La inițiativa secretarului de stat în Justiție, av Bogdan Ilea, doamna ministru Alina Gorghiu făcut astăzi o vizită de lucru în județul Sălaj.

Cu această ocazie, secretarul de stat Bogdan Ilea împreună cu ministrul Justiției au desfășurat o productivă ședință de lucru cu jud. Dana Gârbovan-președinta Curtii de apel Cluj si a domnului Costin Moldoveanu-presedintele Tribunalului Salaj, alături de președinții de judecătorii din raza Tribunalului Sălaj, respectiv Judecatoriile Zalau, Simleu Silvaniei si Jibou.

„Am discutat subiecte actuale, inclusiv cele legate de drepturile magistraților, ca parte esențială a statutului lor, și alte probleme relevante pentru buna administrare a justiției.

În cadrul ședinței cu reprezentanții parchetelor, inclusiv Parchetul Tribunalului Sălaj, condus de Prim Procuror Sorin Emil Flonta și parchetele aflate în subordinea acestuia, am abordat chestiuni specifice activității lor.

De menționat că la această discuție au participat și reprezentanții DIICOT-BT Salaj.

Întâlnirea cu avocații de la Baroul Sălaj a fost un alt moment important în cadrul vizitei noastre.

Am discutat despre taxele judiciare de timbru, drepturile avocaților și relațiile lor cu instanțele și parchetele. În general, am abordat provocările cu care se confruntă în activitatea lor de zi cu zi.

Un aspect comun în aceste trei întâlniri a fost interesul și deschiderea tuturor participanților pentru dialog.

Acest lucru ne ajută să identificăm împreună problemele și provocările și să găsim soluții pentru acestea.

Mulțumesc tuturor pentru participare și pentru contribuția la îmbunătățirea sistemului nostru de justiție”, transmite secretarul de stat în Justiție, av Bogdan Ilea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *