Liberalii vor să schimbe legea pentru ca președintele Iohannis să devină senator PNL
Liberalii au depus un proiect de lege prin care președintele Klaus Iohannis ar putea candida la Senat fără să părăsească postul de la Cotroceni înainte de încheierea mandatului.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a anunțat miercuri că Partidul Naţional Liberal a înregistrat în procedură legislativă legea care prevede că preşedintele poate candida la Parlament în ultimele trei luni de mandat.
Potrivit proiectului legislativ, care elimină restricțiile în vigoare din legea actuală, Iohannis ar putea să-și înregistreze candidatura ca independent, pe lista unui partid sau a unei alianțe.
„Informația momentului este că Partidul Național Liberal a înregistrat în procedură legislativă o modificare a legii care prevede că președintele în funcție, aflat în ultimele trei luni de mandat, poate candida ca și (sic!) independent pe lista unui partid sau unei alianțe. Este o propunere legislativă care practic îi consacră dreptul președintelui care își încheie mandatul odată cu actualul Parlament, dacă dorește să-și poată continua cariera politică, și rezolvă o problemă”, a declarat Daniel Fenechiu la Digi 24.
Liderul senatorilor liberali a explicat că momentul ales pentru modificarea legii are legătură cu faptul că „în ultimii 20 de ani alegerile parlamentare nu s-au mai suprapus cu alegerile prezidențiale și noi ne dorim ca președintele, dacă își dorește, să candideze”.
Pentru ca modificarea legii să treacă în Parlament, liberalii au nevoie însă de votul întregii coaliții.
PNL este în alianță la guvernare rotativă cu Partidul Social Democrat (PSD), care dă în prezent și premierul, pe președintele PSD, Marcel Ciolacu. Liberalii au nevoie așadar de sprijinul partenerilor de guvernare tocmai pentru ca legea să intre în vigoare înainte de încheierea calendarului în care se depun listele pentru Parlament.
Termenul limită de depunere a listelor cu candidaţii pentru parlamentare este 17 octombrie. Iar legea care ar trebui să permită candidatura lui Iohannis are caracter organic, fiind nevoie de majoritatea absolută pentru a trece de legislativ.
CES nu aprobă legea Iohannis-senator
Consiliul Economic și Social (CES) a emis un aviz negativ în legătură cu proiectul de lege care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare chiar dacă se află încă în mandatul său prezidențial. Potrivit CES, această inițiativă ridică semne de întrebare asupra unui aspect fundamental din Constituția României, și anume independența președintelui.
Consiliul Legislativ condus de Florin Iordache a dat aviz favorabil
Consiliul Legislativ a avizat favorabil modificarea legii care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis, aflat în ultimele trei luni de mandat, să poată candida ca independent pe listele unui partid politic, alianță politică sau alianță electorală pentru obținerea unui mandat de deputat sau senator.
Consiliul Legislativ, condus de Florin Iordache – fost ministru al Justiției în perioada în care guvernul era controlat de Liviu Dragnea – atrage atenția că prin avizul pe care-l emite nu se pronunță și asupra oportunității soluțiilor legislative propuse.
Iordache susține că președintele are dreptul de a candida pentru funcția de senator sau deputat pe lista unui partid, alianțe politice sau electorale, chiar și în lipsa normei preconizate. El invocă o decizie a Curții Constituționale, 339/2004 care spune că textul de lege nu contravine, de fapt, Constituției.