Liberalul Roșan Ioan a câștigat un nou mandat de primar al Comunei Valcău de Jos
Liberalul Roșan Ioan a câștigat un nou mandat de primar al Comunei Valcău de Jos cu un scor foarte bun, de peste 67%, adică 1065 de voturi. Rezultatul obținut de Roșan pe 9 iunie este mai bun decât cel obținut la alegerile locale din 2020.
Primarul Roșan Ioan are susținerea cetățenilor după cum reiese și din rezultatele oficiale. La alegerile locale din 9 iunie Roșan a obținut cu 114 voturi mai mult față de alegerile din 2020.
Contracandidatul său, social-democratul Chiș Gheorghe a adunat 466 de voturi (29,35%), cu 143 de voturi mai puține față de alegerile din 2020. Gal Gavril a adunat doar 57 de voturi (3,59%).
La Consiliul Local Valcău de Jos, rezulatatele sunt următoarele:
PNL 916 voturi 58,57%
PSD 373 voturi 23,85%
USR 160 voturi 10,23%
„Mulțumesc frumos, tuturor cetățenilor din comuna Valcău de Jos, care s-au prezentat la vot și în mod special celor care mi-au acordat încrederea pentru un nou mandat și majoritatea in Consiliul Local!” – transmite primarul Roșan Ioan.