Liceul Ordodox “Sfântul Nicolae” se află într-un amplu proces de reabilitare
Astăzi, 23 iulie, la sediul instituției a avut loc o întâlnire între reprezentanții Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, constructorul, proiectantul și dirigintele de șantier care se ocupă de lucrările la obiectivul ➡ Creșterea eficienței energetice a Liceului Ortodox “Sfântul Nicolae” din municipiu și conducerea liceului.
La această unitate de învățământ se execută ample lucrări de investiții, finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Axa 3.1B – eficiență energetică clădiri publice. În cadrul întâlnirii de astăzi a fost actualizat stadiul total al lucrărilor, acestea fiind executate în proporție de 60%, a fost detaliat stadiul investiției pe fiecare categorie de lucrări, iar reprezentanții primăriei au solicitat intensificarea lucrărilor, astfel încât în toamna acestui an acest obiectiv să poată fi recepționat, iar elevii să revină în clase.
În ceea ce privește stadiul investiției, au fost finalizate lucrările de termoizolare a planşeului peste ultimul nivel și la subsolul clădirii, a fost montată învelitoarea pe acoperiş și a fost montat sistemul fotovoltaic. Lucrările pentru izolarea pereților exteriori și a soclului clădirii sunt finalizate în procent de 90%.
La etajele 1, 2 și 3 au fost finalizate lucrările de refacere a finisajelor din sălile de clasă, respectiv camerele de cazare și cele destinate activității didactice, inclusiv pe hol, la etajele 2 și 3. Au fost înlocuite pardoselile cu parchet rezistent la trafic intens, au fost înlocuite ușile de la sălile de clasă, respectiv de la camerele de cazare, iar la etajul 3, grupurile sanitare au fost echipate cu obiecte sanitare.
În prezent, sunt în desfășurare lucrări de pregăture a suprafeței pentru montarea covoarelor PVC Tarkett, montarea corpurilor de iluminat și echiparea grupurilor sanitare de la parter, etajul 1 și 2. Totodată, se intervine la nivelul parterului cu lucrări de refacere a finisajelor, înlocuirea pardoselilor și a ușilor, refacerea finisajelor pe hol și casa scării, cât și cu lucrări aferente instalațiilor electrice și sanitare, precum și placarea gruprurilor sanitare cu gresie și faianță.