Liderii din „NATO rusesc” au luat distanță de dictatorul Putin la poza oficială
Vladimir Putin pare să nu mai fie frecventabil nici măcar pentru aliații lui din cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, o alianță militară formată de Rusia împreună cu mai multe state foste sovietice. În poza de grup de la începutul întâlnirii, ceilalți lideri autocrați s-au distanțat în mod vizibil de Putin, care, deși s-a așezat în mijloc, a rămas izolat.
La poza de grup, s-a văzut că ceilalți lideri ai țărilor CSTO s-au ținut mai departe de Vladimir Putin, lăsând un spațiu gol între ei și președintele rus.
Amănuntul nu a scăpat neobservat. Anton Gherașcenko, consilier al ministrului de interne ucrainean, a remarcat curajul celorlalți lideri CSTO de a se da „o jumătate de pas înapoi”, comentând că „poate (Putin) are mâinile pătate de sânge?”.
De altfel, premierul armean, Nikol Paşinian, nu s-a ferit să-i critice pe aliaţii săi din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară condusă de Rusia, pentru eşecul de a apăra Armenia în faţa Azerbaidjanului vecin.
„Până acum nu am reuşit să ne punem de acord asupra unei reacţii a OTSC la agresiunea azeră împotriva Armeniei”, a criticat Paşinian în timpul summitului de la Erevan al acestei alianţe militare ce reuneşte mai multe foste republici sovietice (Rusia, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Uzbekistan).