Liderul PNL, Ludovic Orban despre Mihai Lazăr, candidatul PNL la Primăria Șimleu Silvaniei

Partidul Național Liberal Filiala Sălaj, condusă de ministrul Lucian Bode, a trimis în viitoare competiție electorală de la Șimleu Silvaniei cel mai tânăr candidat, pe Mihai Lazăr – un avocat de 27 de ani, fiul viceprimarului cu atribuții de primar în funcție, Radu Lazăr.

Alegerile locale pentru Primăria Orașului Șimleu Silvaniei vor avea loc la sfârșitul lunii iunie, pe 20 sau pe 27 iunie, în funcție de decizia Guvernului care va emite o hotărâre în cursul săptămânii viitoare.

În cadrul unei conferințe de presă susținută azi la sediul Consiliului Județean Sălaj, președintele PNL, Ludovic Orban, a fost întrebat de jurnaliști cum îl caracterizează pe candidatul PNL la funcția de primar al orașului Șimleu, ținând cont că luna viitoare vor fi organizate alegeri în orașul de sub Măgura.

„Sunt convins că va câștiga, chiar dacă este tânăr. Este un om care deja are o experiență de viață extrem de importantă, este un om foarte bine pregătit, un om care învață foarte repede. Deja s-a confruntat cu niște situații care să-l recomande pentru a putea avea un mandat de succes. Eu zic că va câștiga, și nu numai că va câștiga, dar va fi un primar de succes. Mă pricep la oameni, mi-au trecut pe mână destui”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban

Cine este Mihai Lazăr – candidatul PNL la funcția de primar al Orașului Șimleu Silvaniei

Cristian Mihai Lazăr are 27 de ani și este din orașul Șimleu SIlvaniei. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, promoția iulie 2017. Ulterior a continuat specializarea pentru profesie și a absolvit în 2018 programul de masterat ”Științe penale și criminalistică” din cadrul Facultății de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

Este membru al Baroului Cluj din luna noiembrie 2017. Tot de atunci e avocat în cadrul SCA Chiriță și asociații din Cluj-Napoca. Este specializat în practică cu precădere pe domeniul dreptului penal: infracțiuni economice, infracțiuni de serviciu, infracțiuni de corupție, cât și pe cel al dreptului constituțional, având și experienţă în implementarea GDPR.

Ca activități extra, în esență ele au avut loc până la finalizarea studiilor. Pot fi punctate în acest context: președinte al Parlamentului Tinerilor din România (2015); participarea în 2011-2015 la summituri ale Parlamentului European al Tinerilor ( Viena, Berlin, Friedrichshaffen și Kiev (2) ) și participare la summitul de tineret NATO de la Belgrad (noiembrie 2013).


În competiția electorală de la Șimleu Silvaniei pentru funcția de primar și-au mai anunțat candidaturile economistul Romeo Sabou PSD, juristul Bob Virgil USR și avocatul Călin Tulbure independent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *