Liturghie arhierească în Duminica Ortodoxiei la Catedrala Episcopală din Zalău
În Duminica întâi din Post, 1 martie 2026, numită și Duminica Ortodoxiei, când Biserica sărbătorește biruința dreptei credințe prin restabilirea cinstirii sfintelor icoane, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La slujbă au participat președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, deputații Ionel Ciunt și Lucian Bode, inspectorul școlar general Gheorghe Bancea, alături de foarte mulți credicioși.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că Duminica Ortodoxiei nu este doar o rememorare istorică a biruinței credinței, ci o chemare concretă la asumarea Ortodoxiei ca mod de viață, în recunoștință față de înaintași și în responsabilitatea de a face ca dreapta credință să se suprapună deplin peste viața personală și comunitară.
În prima parte a cuvântului, ierarhul a subliniat că această sărbătoare se trăiește cu recunoștință și responsabilitate, nu ca autosuficiență, ci ca mulțumire înaintea lui Dumnezeu și asumare concretă a credinței: „Când auzim de Duminica Ortodoxiei și de sărbătoarea noastră, însă, e bine să înțelegem că a sărbători corect și deplin nu presupune o autosuficiență și o laudă cu ceea ce suntem, ci mai degrabă o mulțumire înaintea lui Dumnezeu pentru toți oamenii de bine, pentru toți aleșii Săi care au trăit Ortodoxia, ne-au prezentat-o și ne-au chemat pe urmele Domnului Hristos, ca unii care au făcut această experiență, învățându-ne, luându-ne de mână într-un chip pedagogic ca să avem curaj și să credem realmente cele pe care le auzim și să încercăm să le punem în practică în viața noastră.”
Tâlcuind textul apostolic din Epistola către Evrei, ierarhul a arătat că a trăi credința presupune o alegere limpede, asemenea lui Moise, care a lăsat în urmă confortul și siguranțele omenești pentru a urma chemarea lui Dumnezeu: „Care este prima idee importantă de aici? Credința față în față sau mai degrabă împotriva unui confort care să-ți asigure o stare de bine în această lume. Cum traducem în plan practic? A-ți asuma credința ortodoxă nu înseamnă neapărat o traiectorie foarte confortabilă pe care, odată intrată, îți asigură o viață liniștită de acum încolo. Viața în Biserica noastră și în credința ortodoxă presupune o sumedenie de provocări, o sumedenie de tentații, o sumedenie de experiențe pe care Domnul le binecuvântează în așa fel încât să ne maturizăm.”
Referindu-se la textul evanghelic din Evanghelia după Ioan, Preasfinția Sa a arătat că dreapta credință nu poate fi redusă la prejudecăți sau la scheme rigide, pentru că Dumnezeu lucrează dincolo de așteptările omenești: „Dumnezeu, prin credință, arată că El lucrează unde vrea și cum vrea și ne surprinde și ne strică toate prejudecățile noastre, în așa fel încât nici pe partea aceasta să nu mai avem siguranțe omenești. Acolo unde ți se pare că nu poate fi nimic bun, Domnul scoate în varianta Sa o rânduială, o persoană, o situație pe care tu n-o poți bănui, dar care ține efectiv de dinamica credinței.”
În partea finală, ierarhul a insistat asupra faptului că Ortodoxia nu poate fi trăită cu dublă măsură, ci ca o asumare deplină, fără dedublare, într-o viață unitară înaintea lui Dumnezeu: „Ortodoxia nu înseamnă part-time job, cum se spune acum, ci înseamnă douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru. Înseamnă viața întreagă. Ortodoxia este viața noastră. Ortodoxia se suprapune peste tot ceea ce suntem noi și nu poate fi doar un mic fragment, o mică porțiune ce se numește duminică sau sărbătoare sau chiar momentul nostru de rugăciune. Ortodoxia înseamnă un mod de viață.”
La momentul chinonicului, Părintele Adrian Onica, eclesiarhul Catedralei Episcopale, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei 2026.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Lumină Lină” al Catedralei Episcopale din Zalău, dirijat de domnul profesor Ciprian Ghiurco.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, precum și a oficialităților locale, județene și centrale, în frunte cu secretarul de stat pentru culte, domnul Ciprian Vasile Olinici.
Catedrala Episcopală din Zalău
Ridicarea Complexului cultural-spiritual „Sfânta Vinere” din Zalău, din care face parte și biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”, prima Catedrală Episcopală a Sălajului, a început imediat după Revoluția din anul 1989, mai precis în vara anului 1990. Din punct de vedere arhitectural, intrarea în catedrală se face pe sub un Obelisc închinat eroilor neamului, care se înalță spre cer până la 50 m. În vârful obeliscului a fost montat un clopot ce cântărește 3.000 kg, pe care sunt scrise cuvintele: „Deum laudo, vivos homines voco, mortuos plango, fulgura frango”.
Lăcașul de cult este construit în formă de cruce greacă înscrisă, cu laturi egale și dimensiuni de 36 m în lungime, lățime și înălțime. La demisolul catedralei se află un paraclis de iarnă și spații muzeale ce vor adăposti, în viitor, peste 2.000 de cărți bisericești vechi și sute de icoane, incluse în Patrimoniul Cultural Național. În interior, catedrala închinată eroilor neamului este împodobită cu pictură, iar în mijlocul bisericii străjuiește un policandru din bronz, cu înălțimea de 7 m, lățimea de 4 m, având 360 de becuri și o greutate de 1.780 kg.
În 2008, după înființarea Episcopiei Sălajului, biserica a fost ridicată la rangul de Catedrală Episcopală.



























