Liviu Balint a reușit să câștige alegerile cu PNL Dâmbovița în două comune conduse de PSD

Conform datelor de pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, PNL ar fi câştigat alegerile de duminică din localităţile dâmboviţene Branişte, unde a fost ales primarul, şi Cojasca, unde au fost alegeri pentru consiliul local.

În conducerea organizației județeane PNL Dâmbovița se află și deputatul sălăjean Liviu Balint, care ocupă funcția de prim-vicepreședinte, omul care a avut o contribuție importantă la rezultatele obținute la alegerile parțiale de duminică, ținând cont că Dâmbovița este fieful PSD.

La Branişte, candidatul PNL Mihai Vişinescu a obţinut 1.286 de voturi, din totalul de 2.429 şi a obţinut astfel un procent de 52,94%. Candidatul PSD Alexandru Valentin Ţachianu a obţinut 1.058 de voturi, un procent de 43,55%. Cel de-al treilea candidat, Dan Stan, din partea PMP, a obţinut un număr foarte mic de voturi.

În Branişte au avut loc alegeri, după ce candidatul care obţinuse postul de primar în alegerile de anul trecut a optat pentru funcţia de parlamentar. Este vorba despre Marian Ţachianu (PSD), tatăl actualului candidat PSD Alexandru Ţachianu.

În Cojasca au fost alegeri pentru Consiliul Local, care a fost dizolvat pentru că nu s-a întrunit timp de patru luni consecutive. La alegerile de duminică, PNL a obţinut 2.362 de voturi, iar PSD 1.624. În urma acestor voturi urmează să se stabilească numărul consilierilor locali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *