Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretarul general al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”, la Secția nr. 1, Colegiul Național „Silvania”, Zalău.
„Îi îndemn astăzi pe toți să voteze rațional, cu gândul la viitorul copiilor noștri”, a transmis secretarul general al PNL, Lucian Bode, după ce a ieșit din secția de votare.
Pentru mine a fost foarte simplu, am votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială, un om bine pregătit, un om onest, un om demn, un om cinstit, un om cu credinţă în Dumnezeu. Îi îndemn pe toţi sălăjenii să vină astăzi la vot, să voteze pragmatic şi raţional, cu gândul la viitorul nostru, cu gândul la viitorul copiilor noştri. Eu am încredere că sălăjenii, aşa cum au făcut de altfel de fiecare dată, vor vota raţional vor vota cu gândul la dezvoltarea comunităţilor sălăjene.
CMF 31240003