Lucian Bode, ministrul de la Interne, a primit aviz pozitiv
Lucian Bode, ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, a primit astăzi, 24 noiembrie 2021, aviz favorabil în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Au fost 30 de voturi „pentru” și 7 voturi „împotrivă”. La audieri, Lucian Bode a spus că în acest an, doar în zece luni, ministerul a pierdut 7.500 de angajați. Acesta a anunțat și că anul viitor vrea o nouă uniformă pentru poliție și jandarmerie: „Să schimbăm imaginea”.
„Am crescut cifrele de şcolarizare în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne – peste 5.000 de locuri în şcolile postliceale şi peste 1.000 de locuri la Academia de Poliţie. A fost demarat procesul de încadrare, prin concurs, după mulţi ani, pentru posturile vacante din surse externe, încadrând aproape 5.000 de specialişti”, a declarat Bode.
Acesta a menționat că sunt în desfăşurare 3.000 de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere.
„Am vorbit despre asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii în sistem prin limitarea drastică a împuterniciţilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere. L-am numit eu atunci şi îl numesc şi acum un mecanism toxic care a perpetuat neîncrederea în actul managerial şi a expus mult sistemul unor vulnerabilităţi. Vă informez că în Ministerul Afacerilor Interne sunt în acest moment 13.123 de funcţii de conducere. Din acestea, la începutul anului, 4.000 erau vacante, 2.800 erau împuterniciţi. În acest moment, sunt în desfăşurare 3.000 de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere – 1.300 dintre acestea fiind finalizate”, a precizat Lucian Bode
Lista miniștrilor din Guvernul Ciucă
Premier: Nicolae Ciucă
Vicepremieri: Kelemen Hunor (UDMR) și un ministru PSD (Sunt vehiculate numele Sorin Grindeanu sau Gabriela Firea)
Miniștrii PSD:
Finanțe -Adrian Câciu
Transporturi – Sorin Grindeanu
Munca – Marius Budăi
Sănătatea – Alexandru Rafila
Agricultura – Adrian Chesnoiu
Economie – Florin Spătaru
Apărare – Vasile Dîncu
Cultură – Lucian Romașcanu
Tineret și Familie – Gabriela Firea
Miniștrii PNL:
Justiţie – Cătălin Predoiu
Fondurile Europene – Dan Vîlceanu
Digitalizare – Florin Roman
IMM și Turism – Daniel Cadariu
Interne – Lucian Bode
Educație – Sorin Cîmpeanu
Energie – Virgil Popescu
Externe – Bogdan Aurescu
Miniștrii UDMR:
Dezvoltare, Lucrări Publice și Administrație – Cseke Attila
Mediu – Tanczos Barna
Sport – Eduard Novak