Lucian Bode și Emil Boc nelipsiți de la UNTOLD 2024
Mai mulți lideri ai PNL, în frunte cu președintele Nicolae Ciucă și secretarul general al partidului Lucian Bode au fost în vizită la Cluj-Napoca, unde edilul Emil Boc le-a fost gazdă.
Pe lângă Ciucă și Bode au mai fost prezenți și europarlamentarii Rareș Bogdan și Dan Motreanu, plus Alin Tișe, șeful CJ Cluj sau edilul Cristian Matei din Turda.
O parte din politicieni, printre care și Lucian Bode, Emil Boc sau Daniel Buda, au participat în primele două zile și la festivalul Untold.
„#UNTOLD2024, un festival aflat în topul celor mai mari festivaluri ale lumii, a ajuns la cea de a 9-a ediție!
Am redescoperit și în acest an spiritul UNTOLD care este unic. Cele 4 zile de festival de la Cluj-Napoca creează o comunitate, comunitatea UNTOLD din care fac parte artiștii, iubitorii acestui gen de festivaluri, organizatorii și partenerii evenimentului, alături de autoritățile locale și de structurile de ordine și siguranță publică.
Cu toții sunt UNTOLD și împreună, prin implicare și efort comun, fac din acest festival un spațiu sigur pentru distracție și voie bună!
Un eveniment de o asemenea anvergură, este o carte de vizită importantă pentru comunitatea clujeană care și-a deschis porțile pentru sutele de mii de participanți, dar și pentru întreaga țară, până la urmă.
Distracția fără responsabilitate și decență în manifestare poate să aibă efecte nedorite și greu de controlat. Felicitări tuturor celor care au înțeles acest lucru și au ales să se bucure de atmosfera de la festival arătându-și respectul față de cei din jur.
UNTOLD este fără îndoială un fenomen care aduce recunoaștere internațională pentru România, iar pentru acest lucru felicit toți organizatorii și autoritățile implicate pentru modul în care au organizat o nouă ediție de succes a acestui festival!”, transmite Lucian Bode, vicepreședintele Camerei Deputaților.