Lucian Bode suspendă procedura de numire a șefilor DIICOT și DNA, concurs lansat de Stelian Ion
”Numirea în funcții de conducere la vârful parchetelor este o politică pe termen lung, o politică crucială pentru buna funcționare a acestei instituții. În consecință, consider că această procedură nu se poate derula pe un mandat al unui ministru interimar. Am solicitat specialiștilor din minister un punct de vedere și sunt convins că structurile de specialitate ale Ministerului Justiției vor publica un anunț în acest sens”, a declarat ministrul interimar al Justiției, Lucian Bode.
Concursul pentru conducerea parchetelor a fost lansat de Stelian Ion în august și urma să se încheie pe 15 septembrie, cu propuneri care ar fi trebuit să ajungă pe masa președintelui Klaus Iohannis, după avizul CSM. Ministerul Justiției a făcut publică miercuri noapte lista cu candidații care și-au depus dosarele pentru ocuparea funcțiilor de procuror-șef și adjunct la DIICOT, adjunct la DNA și șef de secție la Parchetul General, după ce premierul a anunțat revocarea lui Stelian Ion.
Stelian Ion a reacționat pe Facebook, aseară, la scurt timp după ce premierul Cîțu a anunțat revocarea sa și a spus că ”povestea are un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt”, fără a explica însă mai exact care anume este miza. În această seară a spus că președintele Iohannis este cel care nu și-a dorit ca numirile să fie făcute de Ion. ”Domnul președinte nu și-ar fi dorit să fac numirile procurorilor (…) Sunt foarte convins că ăsta este unul dintre motivele principale ale revocării”, a precizat fostul ministru.
Pe de altă parte, Consiliul Superior al Magistraturii critică introducerea în discursul politic a procedurilor de numire a procurorilor de rang înalt și spune că acestea au fost declanșate ”intempestiv”, deși fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, promisese că nu va face acest lucru înainte de schimbarea legislației. ”Plenul remarcă faptul că procedura a fost inițiată intempestiv de un ministru al justiției în contextul în care acesta, de-a lungul timpului, a asigurat constant opinia publică de faptul că nu o va declanșa până la reglementarea, pe plan legislativ, a diminuării importanței factorului politic în cadrul acestor numiri”, se arată în comunicatul CSM.
Suspendă procedura pt că nu erau de ai lor.Probabil Crin Bologa era sărit din schemă.