Majoritatea unităţilor de învăţământ din Sălaj, pregătite pentru începerea noului an şcolar
În Sălaj, majoritatea unităţilor de învăţământ sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar, deşi mai sunt încă şcoli şi grădiniţe fără autorizaţie sanitară.
Problema se datorează lipsei unor lucrări de reabilitare a infrastructurii, dar autorităţile locale dau asigurări că acestea se vor încheia în câteva zile, iar noul an şcolar va începe în cele mai bune condiţii.
Cea mai mare dificultate cu care se confruntă şcolile sălăjene, însă, este scăderea numărului de elevi şi preşcolar.
În Sălaj sunt sate unde școlile gimnaziale au fost închise cu decenii în urmă. Aici, posibilitatea redeschiderii unităților de învățământ este minimă.
Din fericire, în comunele mari, școlile și grădinițele funcționează, aproape toate fiind incluse în programe de reabilitare și modernizare. Toate sunt verificate în aceste zile de echipe alcătuite din inspectori școlari și sanitari.
Directorul Direcției de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaș: Peste tot se desfășoară acțiuni de igienizare, de modernizare, de reparații.
Vizată este și luarea unor măsuri pentru prevenirea infracțiunilor în interiorul și apropierea școlilor.
Prefectul județului Sălaj, Dari Toma: Prezenţa uniformei în zona unităților de învățământ dă o siguranță părintelui, poate chiar şi elevului şi dă de gândit acelora care comit fapte violente sau altceva.
În toate școlile au fost luate măsuri pentru asigurarea căldurii în perioada ierni, iar transportul elevilor este funcțional. Desigur, în județ mai sunt școli și grădinițe care au nevoie de reparații sau chiar de reabilitări totale, dar, din fericire, sunt puține.