Mate Maria de la Spitalul Judeţean Zalău, premiată de miniștrii Alexandru Rafila și Cseke Attila

M

Patru asistente medicale din Bihor, una din Satu Mare şi una din Sălaj au primit, sâmbătă, premiul „Dr. Mozes Carol” de la ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila şi ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, conform Agerpres.

Iniţiatorul acestui premiu, Cseke Attila, fost ministru al Sănătăţii, a precizat că alegerea temei nu a fost deloc dificilă, fiind recompensaţi „cei mai buni dintre cei buni”, pentru implicarea lor profesională şi sufletească în traversarea crizei sanitare.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus că se află la Oradea din respect pentru asistenţii medicali din România, un corp profesional esenţial pentru calitatea serviciilor de sănătate şi pentru sănătatea comunităţii.

„Dacă ne dorim un sistem medical care să răspundă, într-adevăr, nevoilor oamenilor din această ţară, cred că trebuie să facem un efort să îmbunătăţim aceste două zone: accesul la servicii de sănătate, pe de o parte şi să ne gândim la sănătatea comunităţii, pe de altă parte. Eu cred şi există astfel de modele în alte ţări dezvoltate, unde sănătatea comunităţii este una a asistenţilor medicali şi să reuşim să dezvoltăm reţeaua centrelor comunitare”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a mai spus că asistenţii medicali au nevoie nu doar de recunoaştere, ci şi de sprijin în dezvoltarea abilităţilor lor profesionale, iar Ministerul Sănătăţii se implică, încercând să găsească soluţii pentru specializarea asistenţilor, care „să fie o realitate şi nu o formalitate, cum s-a întâmplat de multe ori.”

„Să-i recunoaştem şi să-i sprijinim inclusiv din punct de vedere al confortului profesional, pentru că dincolo de venituri, care sunt sigur foarte importante pentru o viaţă decentă, ei să poată să îşi valorifice experienţa profesională”, a spus ministrul.

Alexandru Rafila a vorbit şi despre manualul „Tehnica îngrijirii bolnavului” scris de Mozes Carol, conceput pentru pregătirea asistenţilor, însă care, uşor de parcurs, este folosit şi de multe generaţii de medici.

Evenimentul de decernare a Premiilor Dr Mozes Carol a avut loc în sala mare a Primăriei Oradea, alături de cei doi miniştri fiind prezenţi preşedintele Fundaţiei pentru Sănătate, doctorul Aurel Mohan, viceprimarul municipiului Oradea, Arina Moş, managerul Spitalului Judeţean, doctorul Gheorghe Carp, precum şi preşedintele Filialei Bihor a Ordinului asistenţilor medicali (OAMGMAMR), Iuliana Busuiog.

Gala a continuat cu un moment artistic special, vals vienez, vals lent şi tango, piese interpretate de Cvartetul Romantic.

Festivitatea decernării celor şase premii a cuprins pentru fiecare câte un Laudatio şi un scurt mesaj din partea asistentelor premiate. Acestea sunt Olimpia Pantya (UPU – SMURD, Spitalul judeţean Oradea), Crina Ungur (Servciciul de Ambulanţă Bihr), Cristina Szalo (asistenta şefă a Secţiei ATI Spitalul Judeţeen), Nicoleta Hins (Spitalul Beiuş), Corina Cociotă (Spitalul de urgenţă Satu -Mare) şi Mate Maria (Spitalul Judeţean Zalău).

Fotografiile de grup, pentru a rămâne amintiri ale acestui eveniment, au încheiat festivitatea galei.

„În această perioadă am învăţat să zâmbim cu ochii, pentru că nu se putea altfel. Le-am spus de multe ori: «Staţi liniştiţi. Totul va fi bine» şi când mă întorceam îmi ardeua ochii de lacrimi pentru că nu era adevărat ce spuneam. Voiam să îi încurajez şi cred că asta e şi menirea noastră, să îi facem pe pacienţi noştri să lupte pentru viaţa lor”, a spus Maria Mate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *