Medicul Florian Neaga, cel care a ridicat ortopedia din Zalău la rang de artă

Cunoscutul medic al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău reprezintă o mândrie pentru locuitorii judeţului, cu atât mai mult cu cât acesta îşi iubeşte meseria şi încearcă pe cât posibil să le facă bine tuturor celor care apelează la serviciile sale. Mai mult, ortopedia nu este singura sa pasiune, offroad-ul şi mecanica fiind de asemenea hobby-uri pentru Neaga.
Recent medicul Florian Neaga a decis să candideze pe listele PSD Sălaj la Camera Deputaților, iar în urma votului din 6 decembrie, cel mai probabil va accede în Parlamentul României. Astfel Sălajul se va mândri cu un profesionist care va ocupa o poziție în Comisia de Sănătate, alături de reputații medici de talie internațională, Alexandru Rafila și Streniu Cercel, iar împreună vor repune sistemul de sănătate pe traictoria cea mai bnă. 

Originar din comuna Bobota, judeţul Sălaj, Florian Neaga a fost încă de mic un pasionat de medicină, precum şi de mecanică. După terminarea gimnaziului, Neaga a urmat cursurile Liceului Sanitar din Oradea. După cei patru ani de liceu, pasiunea lui Florian Neaga pentru medicină a crescut din ce în ce mai mult şi astfel a ales să îşi continue studiile la Facultatea de Medicină din Timişoara.

După terminarea facultăţii şi-a făcut stagiatura la Spitalul Judeţean, timp de un an, iar pentru doi ani, Neaga a fost medic la Exploatarea Minieră Sărmăşag. La Sărmăşag, în acea perioadă exista şi echipa de fotbal, care reprezenta Sălajul cu succes în Divizia C.

Un jucător esenţial şi ulterior antrenor al echipei Minerul Sărmăşag a fost Marius Paşca, cel care avea să se cunoască cu medicul ortoped şi la adresa căruia are numai cuvinte de laudă.  La serviciile sale a apelat şi când un jucător de-al său s-a accidentat grav, într-un sezon în care Minerul Sărmăşag se lupta pentru promovarea în Liga a II-a, alături de CFR Cluj şi Şoimii Oradea.

“Am un respect deosebit pentru medicul Florian Neaga şi de-a lungul timpului, de fiecare dată când am apelat la serviciile sale, m-a ajutat cu profesionalism. Am avut un caz când eram antrenor la Minerul, iar jucătorul Daniel Tout a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu. După operaţia efectuată de dânsul şi perioada de recuperare, sugerată tot de dânsul, acesta a revenit pe gazon”, ne-a spus Marius Paşca.

În anul 1999, Florian Neaga a decis să se specializeze pe ortopedie şi timp de 5 ani a învăţat şi a lucrat ca medic rezident la Clinica de Ortopedie din Cluj-Napoca, acolo unde a învăţat meserie de la Mihai Picoş. Cu toate acestea, sălăjeanul nu i-a uitat pe sportivii din judeţ şi le-a fost mereu aproape.

“Chiar şi când a plecat pentru a doua oară la Cluj, întotdeauna a fost alături de noi. Orice problemă aveam, apelam la dânsul şi el ne-a ajutat, întotdeauna a fost deschis faţă de sportivi, în general. Pe această cale, îi mulţumesc domnului doctor pentru tot ajutorul pe care mi l-a acordat de-a lungul timpului”, ne-a spus Marius Paşca.

Totuşi, după această perioadă, deşi avea mai multe opţiuni, Florian Neaga a ales să revină la Zalău, acolo unde a adus ortopedia la un nivel assemănător cu cel din Cluj. Astfel, la serviciile sale au apelat mai mulţi sportivi de performaţă, toţi fiind mulţumiţi de munca dânsului.

Pe final să mai spunem că deşi timpul liber de care dispune este limitat, Florian Neaga este pasionat de offroad şi mai efectuează câteva ieşiri pe deal, dar şi de mecanică, ultima având câteva asemănări cu ortopedia. În 4 iulie, medicul a împlinit frumoasa vârstă de 51 de ani.

Sursa: adevarul.ro/zalau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *