Mesajul senatorului USR, Bob Virgil, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației
Se știe că Educaţia este factorul principal în dezvoltarea unei țări, și în consecință, ar trebui prioritizată față de alte domenii.
La noi însă, nu se întâmplă asta. Noi, abia am scăpat de un ministru plagiator și ne întrebăm dacă succesorul său, numit politic bineînțeles, poate fi o alegere mai proastă.
Educaţia are nevoie de o reformă care necesită viziune pe termen lung, nu pe perioada unui mandat. E nevoie să identificăm clar problemele și lipsurile sistemului, dincolo de cea mai redusă alocare bugetară, dincolo de dotări cu toalete în curte, de salariile mici ale profesorilor, de mandatele nesfârșite ale rectorilor și de moda furtului intelectual.
Sistemul de învățământ va performa numai după depolitizarea acestuia. Abia atunci va fi posibilă obținerea unor rezultate autentice.
Atunci profesorii vor recâștiga respectul societății (pentru că îl merită), iar societatea va prețui educația.