Ministrul Energiei Burduja PNL: „Depozitele de gaze sunt pline”
România are suficient gaz în depozitele naționale pentru acoperirea necesarului intern din iarna care vine. Ministrul PNL al Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că a fost depășită deja rezerva tehnică a capacităților de stocare.
Astfel, gazele puse deoparte până acum și producția din timpul sezonului rece vor fi suficiente pentru a depăși iarna fără importuri.
Chiar dacă vor fi temperaturi foarte scăzute, iar cererea ar crește exponențial, România are posibilitatea importurilor din Azerbaidjan, opțiune securizată deja.
”Într-un scenariu moderat, România nu va avea niciun fel de problemă, având inclusiv posibilitatea de a susține Republica Moldova, dacă ni se va solicita sprijinul. Gradul de umplere este astăzi de 100,6% din rezerva tehnică disponibilă la nivelul capacităților de stocare. Avem cu 417 milioane metri cubi mai mult față de perioada similară a anului trecut. Deci, cu ceea ce vom mai produce în sezonul rece – chiar dacă e o producție mai mică din rațiuni tehnice – cu ceea ce avem înmagazinat, ar trebui să trecem fără să apelăm la importuri peste această iarnă”, a declarat ministrul liberal al Energiei, Sebastian Burduja.