Ministrul Finanţelor, anunţ important despre salariile românilor
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a scris, miercuri seară, pe pagina sa de Facebook că s-au lucrat nopţi şi zile la pentru realizarea bugetului pentru 2024. „A fost o muncă titanică din partea echipei, pe care vreau să o felicit”, afirmă ministrul.
„Chiar dacă unii s-au amuzat când am spus că la Ministerul Finanţelor s-au pierdut nopţi şi zile pentru realizarea lui, astăzi am reușit să îl publicăm în transparență. A fost o muncă titanică din partea echipei, pe care vreau să o felicit.
Pot să afirm că acest buget este cu adevărat unul modern, structurat pe prioritățile și nevoile actuale. Îl voi prezenta în detaliu, dar aș vrea să punctez câteva aspecte care constituie prefața acestui document strategic atât de important:
Prognozăm o creştere economică de 3,4%, susținută, în principal, de investiții pe partea cererii și de servicii și construcții pe partea ofertei.
Câștigul salarial mediu net lunar va crește cu 9,3%.
Vom avea un buget record investiţii – cheltuielile destinate investițiilor sunt de aproximativ 124 miliarde lei, reprezentând 7% în PIB, iar în anul 2026 acestea însumează aprox 129,2 miliarde lei, în creștere față de anul 2024 cu 9,1 miliarde lei.
Prin acest buget, ne propunem să construim și să consolidăm fundamentul serviciilor publice de calitate. Pentru Ministerul Educaţiei este asigurată o creştere de aproximativ 61 % a bugetului, practic în valoare nominală de la 35 de miliarde la 57 de miliarde de lei, ceea ce asigură sumele necesare pentru creşterea salariilor personalului didactic şi nedidactic din Ministerul Educaţiei.