Ministrul Muncii: În luna ianuarie nu va exista pensionar cu un venit mai mic de 2.200 de lei
Marius Budăi a anunțat luni seara că niciun pensionar din România nu va primi mai puțin de 2.200 de lei în luna ianuarie. „Măsura vine să îi sprijine pe cei mai nevoiași dintre părinții și bunicii noștri. 2.500.000 de suflete din România nu vor avea în luna ianuarie un venit mai mic de 2.200 de lei”, a spus ministrul Muncii.
„Am susținut azi în coaliție ultima măsură din programul social care nu este transformată în act normativ, și anume sprijinul pentru toți pensionarii care au valoarea pensiei până în 1.600 de lei după majorarea punctului de pensie. Aceștia vor primi acel sprijin pentru a susține facturile pe timp de iarnă. S-a mers pe principiul de solidaritate și echitate socială. Mă bucur că toți membrii coaliției au înțeles și au acceptat această măsură”, a spus Marius Budăi.
„Măsura vine să îi sprijine pe cei mai nevoiași dintre părinții și bunicii noștri. Nu va exista în luna ianuarie nicio persoană care să încaseze ca venituri – cumulat pensie plus sprijin – mai puțin de 2.200 de lei. Deci sprijinul va crește pentru cei cu pensie de 1.600 de lei, până în valoarea de 1.000 de lei. Cei cu pensie de 1.000 de lei vor încasa 1.200 de lei, astfel încât cu pensia să aibă 2.200 de lei”, a adăugat ministrul.
„2.500.000 de suflete din România nu vor avea în luna ianuarie un venit mai mic de 2.200 de lei”, a mai precizat Budăi.
Ministrul Muncii a mai declarat jurnaliștilor că se așteaptă să primească toate avizele necesare ordonanței de urgență cât mai repede, inclusiv cele de la Ministerul Justiției.