Minivacanța de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Maria), în siguranță
Polițiștii sălăjeni vor fi la datorie, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Maria).
Peste 420 de poliţişti sălăjeni vor acționa pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și pentru salvarea de vieți.
În fiecare an, la data de 15 august, creştinii ortodocşi şi cei catolici sărbătoresc „Sfânta Maria Mare”, una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, eveniment religios cunoscut oficial în calendarul Bisericii Ortodoxe Române ca „Adormirea Maicii Domnului”.
Pentru ca toţi credincioşii să sărbătorească cum se cuvine, în perioada 11 – 15 august a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj va mobiliza efective suplimentare. Astfel, peste 420 de poliţişti sălăjeni de la ordine publică, poliţie rutieră, arme, investigaţii criminale și de la alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea locurilor unde au loc manifestări publice specifice acestei sărbători.
Zilnic, peste 25 de patrule de siguranţă publică vor acţiona pe raza județului Sălaj pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
În toată această perioadă, pentru asigurarea climatului de normalitate şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea criminalităţii, poliţiştii sălăjeni vor acţiona în sistem integrat, alături de jandarmi și pompieri, urmând a fi efectuate controale în locurile şi zonele de interes operativ din mediul urban şi rural.
Poliţiştii sălăjeni vor acţiona zilnic, în echipe mixte, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor de şi din autoturisme, din buzunare, a tâlhăriilor, precum şi pentru identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii.
În zonele și mediile de interes operativ, precum cluburi, discoteci, baruri și locuri de agrement, echipajele de poliție și de jandarmerie vor organiza acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență.
De asemenea, marți, 15 august a.c., se va acorda o atenţie deosebită zonelor bisericilor și lăcașurilor de cult, în care urmează a se desfăşura ceremonii și slujbe religioase. În aceste zone vor acționa echipe mixte de ordine publică, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, patrule ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente pe drumurile naţionale, judeţene și pe principalele artere din județ.
În scopul reducerii riscului rutier, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Poliţiştii rutieri sălăjeni vor fi prezenţi în trafic, la orele de vârf, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.
Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţiile și triajele de cale.