Minor de 14 ani împușcat de un bărbat din Măeriște, care însoțea un vânător
La data de 12 decembrie a.c., ora 17:30, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul în pădurea aparținând de satul Poiana Măgura, comuna Sărmășag, o persoană a fost rănită prin împușcare.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, un vânător autorizat, în vârstă de 65 de ani, din comuna Măeriște, care deținea autorizație de vânătoare pentru ziua în curs, și-ar fi lăsat o armă de vânătoare, de calibru 16 milimetri, împreună cu muniția, neasigurate într-o baracă și a ieșit la plimbare.
În acel timp, un alt bărbat, în vârstă de 63 de ani, din comuna Măeriște, prezent în baracă ar fi văzut mișcare în pădure și crezând că sunt animale sălbatice, fără a fi autorizat în vederea deținerii de arme și muniții, ar fi luat arma și ar fi executat foc de armă în direcția respectivă.
Un minor de 14 ani, din comuna Măeriște, aflat în pădure, a fost rănit, prin împușcare, în zona abdominală și în membrul superior drept.
Victima a fost transportată cu ambulanța la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Polițiștii au emis mandate de aducere față de cei doi bărbați, fiind conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj pentru audieri. Față de bărbatul, în vârstă de 63 de ani, polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic și vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.