Noi majorări salariale pentru angajaţii la stat, votate în Parlament
O nouă săptămână, noi majorări de salarii la stat, votate în Parlament. Pe listă sunt anumiți angajați din Primării, din Prefecturi și personalul APIA
Vorbim în primul rând despre membrii comisiilor de Fond Funciar, care ar urma să primească o indemnizație de 10% din salariul primarului, dacă ne referim la acele Comisii din plan local, sau din salariul prefectului, dacă vorbim despre Comisiile de la nivel Județean, anunţă Digi24.
Spun inițiatorii proiectului că ar fi necesare această majorare pentru complexitatea muncii și despre responsabilitatea de care aceștia trebuie să dea dovadă atunci când gestionează probleme privind dreăptul de proprietate.
Este important de menționat că pentru a primi acești bani, ei trebuie să participe la cel puțin o ședință pe lună a acestor Comisii.
Proiectul se află acum în dezbatere la Comisiile de specialitate ale Senatului.
Mergem mai departe, la camera Deputaților, unde se află alte două proiecte privind creșteri salariale pentru bugetari, vorbim în primul rând despre angajații APIA, care ar urma să primească un salariu mai mare cu 10-15%, pentru că se ocupă de proiecte europene importante, spun inițiatorii. Ba mai mult, schema de personal ar fi subdimensionată în comparație cu munca pe care trebuie să o depună, au spus cei care au propus acest proiect dar, în același timp, există și o propunere privind majorarea salariilor pentru angajații din prefecturi, de această dată cu până la 10%. Motivul ar fi că prefecturile au cele mai mici salarii, dacă ne uităm în jur, la celelalte Agenții, instituții ale statului.
Din această cauză, angajații aleg să plece în alte părți, pe salarii mai mari, motiv pentru care inițiatorii vor această majorare, pentru a face posturile mai atractive. Asta în contextul în care, săptămâna trecută, de Parlament a trecut un spor de 25% pentru angajații Agenției Naționale de Integritate, pentru că lucrează în condiții de risc și de stres, dar ne amintim și de majorările pentru salariile primarilor dar și de acea indemnizație, creșterea eu cu până la 50%, pentru funcționarii care se ocupă de fonduri europene. Toate acestea în contextul în care, în România sunt mai mulți bugetari față de anul trecut, numărul lor a crescut cu 14 mii față de aceeași perioadă a anului 2022.