Nou raport al Senatului SUA: virusul COVID-19 își are originea în laborator, iar chinezii lucrau la un vaccin dinainte să se știe public despre virus
Senatorul american Roger Marshall (R-Kan.) a dat publicității pe data de 17.04.2023 un raport de peste 300 de pagini privind originea virusului COVID-19 care arată că datele de până acum converg spre concluzia că virusul își are originea și s-ar fi scurs dintr-un laborator din Wuhan, după ce autoritățile chineze ar fi făcut experimente cu acesta.
De asemenea, raportul detaliază cum autoritățile chineze au demarat un program pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva SARS-CoV-2 încă din noiembrie 2019, ceea ce înseamnă că virusul „ar fi fost prezent la WIV (Institutul de Virologie din Wuhan) înainte de izbucnirea cunoscutei pandemii” (p. 47 – raportul Marshall).
Mai mult, raportul mai arată că „această investigație a găsit dovezi care arată că China a început dezvoltarea vaccinului împotriva virusului SARS-C0V-2 nu mai târziu de noiembrie 2019. Pentru a începe dezvoltarea unui vaccin, dezvoltatorii au trebuit să aibă întreaga secvență genomică a SARS-CoV-2.
Secvența genomică completă a SARS-CoV-2 nu a fost făcută public decât pe 11 ianuarie 2020. În mod normal, o probă de la un pacient infectat este folosită pentru a genera secvența genomică. Alternativ, ar putea fi utilizată și o probă de la un animal infectat.
Prin urmare, pentru a începe dezvoltarea unui vaccin, Republica Populară Chineză trebuia să fi găsit un om sau un animal infectat cu SARS-CoV-2 înainte de jumătatea lunii noiembrie 2019 pentru a avea timp să decidă inițierea unui program de dezvoltare a vaccinurilor.” (p. 120 – raportul Marshall)
Una dintre cele mai alarmante descoperiri ale raportului sunt detaliile privind virusul în sine, „care sugerează o dezvoltare sofisticată cum ar fi cu «gain of function», care implică extragerea virușilor de la animale pentru a le reconstrui artificial într-un laborator în scopul de a le face mai transmisibile și mai mortale pentru oameni”, comentează Fox New.
„Acest virus a fost pur și simplu prea perfect. Când a ieșit din acel laborator a fost prea perfect. Se potrivea ca o cheie într-un lacăt în celulele pulmonare umane”, a spus senatorul Roger Marshall pentru Fox News.
Raportul publicat de senatorul american Roger Marshall pe 17.04.2023 vine după un raport publicat în octombrie 2022 de senatorul Richard Burr (R–NC), care, pe lângă originea virusului în laborator, arată și cum s-au dezvoltat vaccinurile mRNA, acestea fiind testate la doar 2 zile după ce s-a făcut publică secvența genomică a SARS-CoV-2, pe 11.01.2020 (a se vedea p. 20 din raportul Burr și nota 189).
Directorul FBI Christopher Wray a spus pe 28.02.2023 că „FBI consideră de ceva timp că pandemia COVID își are originea într-un potențial incident în Wuhan”, aceasta fiind prima confirmare oficială a agenției americane cu privire la sursa virusului, arată WSJ.
Cele două rapoarte sunt rezultatul investigațiilor senatorilor americani ce au la bază surse deschise. Urmează însă ca în perioada următoare să se declasifice informațiile serviciilor de informații americane care privesc originea SARS-CoV-2, astfel cum a fost cerut de Congresul SUA și a fost aprobat de președintele Biden pe 20.03.2023.
„Ambele rapoarte demonstrează că s-a știut despre existența și structura virusului SARS-CoV-2 dinainte de decembrie 2019, când am aflat cu toții despre el. Deși Taiwanul a notificat OMS-ul de la începutul lui decembrie 2019 că acest virus începe să facă ravagii în China, OMS-ul nu doar că nu a notificat restul țărilor lumii, dar a și dus o campanie de cca. 2 luni de zile în care a spus că virusul nu e periculos pentru om și nu se transmite de la om la om. În loc să protejeze sănătatea populației, OMS a fost mai interesată să protejeze imaginea Chinei în lume. Acesta e și motivul pentru care încă din 14.04.2020 am cerut demisia președintelui OMS Tedros Adhanom.
Dincolo de acest aspect, modul cum s-au dezvoltat vaccinurile mRNA (timpul scurt și insuficient pentru tastare, teste făcute în paralel etc.) ridică serioase semne de întrebare. Faptul că aceste injecții, s-a dovedit în timp, nu doar că nu au oprit transmisia virusului, dar au și cauzat serioase efecte adverse, trebuie serios investigat. Politicienii care au constrâns oamenii să se injecteze cu așa ceva sunt un pericol pentru umanitate, iar birocrații care le-au aprobat fără teste adecvate trebuie trași la răspundere. Nu în ultimul rând, trebuie creat un fond de compensare a victimelor de pe urma acestor injecții, care să fie alimentat cu bani din profiturile imense făcute de aceste companii producătoare a acestor injecții pretins «sigure și eficiente»”, a spus europarlamentarul Cristian Terheș.
Raportul Marshall – https://www.marshall.senate.gov/…/MWG-FDR-Document-04…
Raportul Burr – https://www.help.senate.gov/…/report_an_analysis_of_the…
Biroul de presă al
Europarlamentarului Cristian Terheș