Noul primar al Comunei Sălățig, Grigore Mărieș, a depus jurământul
Subprefectul județului Sălaj, Claudiu Bîrsan, a fost prezent vineri, 25 octombrie, la şedinţa privind ceremonia de constituire a Consiliu Local Sălățig, rezultat în urma alegerilor locale din 9 iunie.
În cadrul şedinţei au depus jurământul de credinţă toți consilieri locali validaţi de către Judecătoria Jibou, alături de primarul ales, Grigore Mărieș, care a intrat oficial în primul mandat.
În termen de trei zile, se va emite ordinul prefectului prin care se constată îndeplinirea condițiilor legale de constituire a consiliului local.
Primarul Grigore Mărieș a câștigat alegerile locale din 9 iunie cu un scor electoral de 53,46% (780 voturi). Noul Consiliu Local Sălățig este format din 6 consilieri UDMR, 4 consilieri PNL și 1 consilier PSD.