Numărul angajaților MAI arestați preventiv a crescut cu 79%, arată bilanțul Direcției Generale Anticorupție
Un număr de 68 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost arestaţi preventiv în 2021, ceea ce reprezintă o creştere cu 79% faţă de anul precedent, potrivit bilanţului activităţii Direcţiei Generale Anticorupţie făcut public joi, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode.
„Din perspectiva măsurilor preventive dispuse, au fost arestate preventiv (inclusiv măsura arestului la domiciliu/reşedinţa) 182 persoane (+43%), dintre care 68 lucrători MAI (+79%). 255 lucrători MAI (+45%) au primit calitatea de suspect (176 pentru infracţiuni de corupţie şi 79 pentru alte fapte)”, potrivit unui comunicat al DGA transmis, joi, AGERPRES.
Totodată, 178 de lucrători MAI au fost inculpaţi (+24%), dintre care 141 pentru infracţiuni de corupţie şi 37 pentru alte fapte, iar alte 668 persoane din afara MAI (+2%) au fost cercetate tot în calitate de inculpat (491 pentru fapte de corupţie şi 177 pentru alte fapte).
În ceea ce priveşte prevenirea corupţiei în rândul personalului MAI, în anul 2021 au fost realizate 4.434 activităţi de informare şi instruire anticorupţie (+128% comparativ cu anul 2020), la care au participat 52.627 angajaţi ai MAI (+103%), dintre care 9.313 manageri şi 43.314 angajaţi cu funcţii de execuţie.
„Ca urmare a politicilor preventive iniţiate şi transpuse în practică, au fost consemnate 212 situaţii în care funcţionarii ministerului au sesizat DGA atunci când li s-au oferit sume de bani sau alte foloase în schimbul unor servicii, ori au denunţat implicarea unor colegi în comiterea unor fapte de corupţie (+39%)”, arată sursa citată.
Totodată, a fost elaborat Raportul anual de evaluare a incidentelor de integritate înregistrate la nivelul MAI, document transmis Secretariatului Tehnic al SNA.
„Precizăm că în anul 2021 au fost comunicate şi luate în evidenţă 50 incidente de integritate, cu trei mai multe faţă de anul anterior. La acest punct se poate evidenţia scăderea cu 40% (de la 185 la 111) a numărului de angajaţi MAI care au făcut obiectul incidentelor de integritate în intervalul supus analizei”, arată DGA.
În instrumentarea dosarelor penale, realizată sub directa coordonare a procurorilor, se arată că, în perioada analizată, au fost consemnate 1.449 sesizări cu caracter penal înregistrate la nivelul structurilor unităţii (+19% comparativ cu anul 2020), care au fost înaintate structurilor de parchet.
Din punct de vedere al finalităţii actelor procedurale întocmite de lucrătorii de poliţie judiciară ai DGA, procurorii de caz au emis rechizitorii în 227 dosare penale, fiind înregistrate totodată 97 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei înaintate instanţelor de judecată (+3%).
Cadrele de poliţie judiciară ale DGA au pus în executare 604 mandate de percheziţie, dintre care 187 au fost structuri ale aparatului propriu şi 417 structuri subordonate.
În intervalul analizat, s-au desfăşurat 97 activităţi de prindere în flagrant, ocazii cu care au fost depistate 114 persoane. Tot în 2021 au fost realizate 253 de activităţi de instruire şi îndrumare a membrilor grupurilor de lucru pentru prevenirea corupţiei/consilierilor pentru integritate constituite la nivelul MAI, la care au participat 898 persoane.
Aceste activităţi s-au finalizat prin întocmirea rapoartelor de monitorizare a riscurilor de corupţie aferente anului 2020 şi adoptarea registrelor revizuite ale riscurilor de corupţie pentru anul 2021.