O candelă pentru unitatea neamului românesc va arde și la Zalău
Preasfințitul Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat, împreună cu Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Parohia „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău, păstorită de pr. paroh dr. Ionuț Pop – vicar eparhial al Episcopiei Sălajului.
La finalul Sfintei Slujbe, Episcopul de Bălți a rostit un cuvânt de învățătură în care s-a referit la viața Sfântului Apostol Toma. Acesta i-a mulțumit Preasfințitului Petroniu pentru invitația de a vizita Episcopia Sălajului și i-a oferit o icoană cu chipul Maicii Domnului, iar bisericii „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău i-a dăruit, așa cum obișnuiește Preasfinția Sa, o candelă care va arde la Zalău pentru unitatea neamului românesc și l-a rugat pe părintele paroh Ionuț Pop și pe cei prezenți să se roage pentru Basarabia.
La Sfânta Liturghie a fost prezent și Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.