Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii din Ileanda
Duminică, 11 august a.c., la ora 13.37, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ileanda au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat de 53 de ani, din localitatea Cormeniș, cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool și în urma unui conflict spontan, fiul acestuia, un bărbat de 29 de ani, l-ar fi agresat fizic.
În urma sesizării primite, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă, iar în urma evaluării riscului, față de bărbatul de 29 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu, nefiindu-i montat un dispozitiv de monitorizare electronică, deoarece tatăl său a refuzat montarea acestuia.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din Ileanda, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.