Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii din Șimleu Silvaniei

La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 14.35, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Şimleu Silvaniei au fost sesizați de către o tânără de 23 de ani, din Șimleu Silvaniei, cu privire la faptul că, fostul concubin al acesteia, un tânăr de 25 de ani, ar fi contactat-o telefonic, în repetate rânduri, și ar fi amenințat-o cu acte de violență și cu moartea atât pe ea, cât și pe cei doi copii minori ai acestora, provocându-i o stare de temere.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat că în cauză există un risc iminent și au emis, pe numele tânărului de 25 de ani, un ordin de protecție provizoriu.

Polițiștii din Șimleu Silvaniei continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unității de parchet competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *