Parlamentarii își iau pensiile speciale înapoi. Vezi lista parlamentarilor sălăjeni care încasează mii de lei
Curtea Constituţională a României a decis, joi, că legea PSD prin care au fost eliminate, în iarna anului trecut, pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituțională, au precizat surse din CCR pentru Agerpres. Ulterior, Curtea a confirmat decizia, prin intermediul unui cominicat de presă.
CCR a transmis, într-un comunicat de presă, că „legea criticată a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său”.
„În ședința din data de 5 mai 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr.7/2021 pentru modificarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituțională”, a anunțat CCR, în comunicat.
Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat.
Astăzi, cu șase voturi pentru și trei împotrivă, judecătorii Curții Constituționale au decis însă că legea e neconstituțională, iar aleșii trebuie să-și primească pensiile speciale înapoi. Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.
Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.
Cum arată schema pensiilor speciale ale parlamentarilor
Indemnizația specială obținută de parlamentari pornește de la 2.000 de lei pentru parlamentarii care au avut un mandat scurt în perioada 1990-1992 și poate ajunge până la 12.000 de lei pentru cei care au deținut trei mandate de parlamentar.
Indemnizația specială obținută de un parlamentar:
- 1 mandat: 4.448 de lei;
- 2 mandate: 8.896 de lei;
- 3 mandate: 10.951 de lei.
Parlamentarii sălăjeni care beneficiază de pensie specială
Fostul deputat social-democrat Bara Liviu are 75 de ani și a fost ales în Parlamentul României în legislaturile 1992-1996, 1996-2000, 2000-2004, pe listele partidului PDSR Sălaj. Fostul parlamentar Bara Liviu beneficiază de o pensie de peste 10.000 lei pentru cele două mandate și jumătate.
Fostul deputat PSD, Iuliu Nosa are 66 de ani și a fost ales în Parlamentul României în legislaturile 2004-2008, 2008-2012, 2012-2016 și 2016-2020, pe listele PSD Sălaj. Fostul parlamentar Iuliu Nosa beneficiază de o pensie specială de peste 10.000 lei pentru cele patru mandate de deputat.
Fostul deputat UDMR, Vida Iuliu are 90 de ani și a fost ales în Parlament timp de trei mandate și jumătate beneficiază de pensie specială de peste 10.000 lei.
Mai beneficiază de pensie specială și foștii parlamentari: Corin Penciuc 69 de ani (fost senator PNL 1 mandat), Stan Pentru 79 de ani (fost senator PRM 1 mandat); Fekete Szabó Andras Levente 69 de ani (fost senator UDMR 2 mandate); Pop Vasile Gheorghe Victor 90 de ani (fost deputat PNȚCD 1 mandat); Chiș Filonaș 71 de ani (fost deputat PSD 1 mandat).
Fostul senator PSD, Pop Gheorghe are doar 63 de ani și încă nu beneficiază de pensie specială, dar peste doi ani când împlinește vârsta de pensionare urmează să incaseze o indemnizație specială de peste 10.000 lei pentru cele trei mandate de senator.
Fostul senator UDMR, Alexandru Vegh are 57 de ani, iar după ce va atinge vârsta de pensionare 65 de ani va beneficia de o pensie specială de 4.400 lei pentru 1 mandat de senator.