Patru membrii din organizația de tineret a UDMR Sălaj, voluntari pentru a ajuta refugiații din Ucraina
Consiliul Tineretului Maghiar (MIÉRT) a trimis echipe de voluntari pentru a ajuta victimele crizei din Ucraina începând cu 1 martie.
Alăturându-se mișcării umanitare la punctul de trecere a frontierei din Maramureș, organizațiile membre MIÉRT vor organiza echipe separate de 5 persoane pentru a îndeplini sarcinile administrative de strângere de fonduri, iar tinerii voluntari vor ajuta la transportul, încărcarea și descărcarea coletelor.
În primele zile ale lunii martie, 4 tineri din Crasna – membrii ai Consiliului Județean de Tineret din Sălaj (SzIT) s-au deplasat la graniță, urmând ca vineri să fie înlocuiți de tineri din Satu Mare (de la Consiliul de Tineret Satu Mare), iar săptămâna viitoare de voluntari de la HÁRIT (Consiliul de Tineret al Transilvaniei).
Miklós Kovács, vicepreședintele Consiliului Județean de Tineret din Sălaj a ajuns cu echipa sa la granița cu Maramureșul, luni dimineață.
„Deși ne aflăm aici din cauza unor evenimente triste, este bine să ajutăm și este înălțător să vedem solidaritatea pe care am văzut-o în rândul tinerilor în ultimele zile. Cu toții așteptăm cu nerăbdare pacea”, a transmis Miklos.
MIÉRT salută toți tinerii care pot ajuta pe teren pentru câteva zile. Vă puteți înscrie pe pagina de Facebook a MIÉRT, trimițând un e-mail la office@miert.ro, sunând la 0770186221 sau contactând oricare dintre organizațiile regionale de tineret.
Felicitari! Bravo lor! Poate il conving si pe Orban sa le urmeze exemplul.