PERSOANĂ BĂNUITĂ DE FURT IDENTIFICATĂ DE POLIȚIȘTI
La data de 10 octombrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău au identificat o femeie, de 25 de ani, bănuită de furtul mai multor produse alimentare dintr-un magazin situat în municipul Zalău.
În fapt, ieri, 10 octombrie, la ora 14:50, angajata unui magazin alimentar din municipiul Zalău a sesizat poliția, prin 112, cu privire la faptul că o persoană necunoscută, de sex feminin, a sustras mai multe produse alimentare din magazin.
Polițiștii s-au deplasat în zona respectivă și au identificat persoana bănuită de comiterea faptei. Este vorba de o femeie, de 25 de ani, din județul Vaslui.
La controlul bagajelor, într-un rucsac aparținând femeii, au fost descoperite mai multe produse alimentare și nealimentare, care ar fi fost sustrase din magazin. Acestea au fost ridicate și predate persoanei prejudiciate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru comiterea infracțiunii de furt.