Persoanele vulnerabile, pensionari și copiii cu dezabilități, au câștigat ! Partidele s-au înțeles și acordă ajutoare financiare
Discuțiile privind bugetul de stat reîncep astăzi în Comisia de buget, după ce liderii coaliției au convenit o modalitate de a include amendamentul solicitat de PSD. Anunțul a fost făcut de premierul Ilie Bolojan, la finalul întâlnirii cu Sorin Grindeanu, după ce dezbaterile din comisie au fost suspendate ieri. Conform calendarului prezentat de premier, astăzi sunt programate și dezbaterile în plenul reunit al Parlamentului, iar vineri va avea loc votul final.
Comisiile reunite de buget-finanţe ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, joi, proiectul bugetului Ministerului Finanţelor – Acţiuni Generale pe anul 2026, cu 38 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi o abţinere.
Separat a început dezbaterea pe proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026
Comisiile de Buget Finanțe ale Parlamentului a adoptat un amendament susținut de PSD, PNL, USR și UDMR prin care 1 miliard de lei din bugetul ICCJ este transferat la primăriile care au datorii la proiectele contractate prin PNRR. Este vorba de câteva zeci de primării.
A fost respins, în schimb, amendamentul cerut de Hubert Thuma, șeful CJ Ilfov și opozant a lui Bolojan, care voia ca 1,5% din impozitele pe venit din București să fie mutate în bugetul CJ Ilfov.
Amendamentul PSD a primit aprobarea rapidă a comisiilor reunite de Buget-Finanțe, cu 40 de voturi pentru, 3 împotrivă și niciun abținut. Amendamentul PSD privind pachetul de solidaritate prevede creşterea veniturilor a 2,8 milioane de pensionari şi a aproape 300.000 de copii din familii monoparentale, cu venituri foarte reduse sau cu dizabilităţi. Pachetul one-off pentru pensionari are în vedere şi pensionarii militari.
AUR a declarat „prezent, nu votez”, dar amendamentul care redirecționează fondurile de la ICCJ către pachetul de solidaritate propus de PSD a trecut. La scurt timp, bugetul Ministerului Finanțelor a fost și el aprobat.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că modul de finanțare al pachetului de solidaritate, prin reducerea unor cheltuieli pentru magistrați, nu trebuie văzut ca un atac la adresa magistraților.
„Nu are o cheie partinică, nici propunerea noastră, nici modul în care va fi finanțată, nici de antagonizarea unor clase sociale și așa mai departe”, a spus Manole, într-o intervenție la B1 TV, spunând că pachetul de solidaritate este un sprijin pentru peste 3 milioane de familii afectate de condițiile economice.
Anunțul ministrului vine după ce premierul Ilie Bolojan a anunțat s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie inclusă în buget.
„Variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli. Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți”, a explicat Bolojan.
Kelemen Hunor: „Este o victorie pentru persoanele vulnerabile”
Deciziile luate joi de liderii coaliției de guvernare reprezintă un câștig pentru persoanele vulnerabile, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, la finalul ședinței care a avut loc în biroul președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă rezultatul de joi din cadrul ședinței reprezintă o victorie pentru PSD, Hunor a răspuns: „Nu, este o victorie pentru persoanele vulnerabile”.
În ceea ce privește CASS și posibilitatea unui amendament la buget, liderul UDMR a anunțat că este obligatorie respectarea procedurilor legislative, deoarece Codul fiscal nu poate fi modificat prin legea bugetului.
Sorin Grindeanu după negocierile pe buget: Mă declar satisfăcut
„Ca președinte al PSD mă declar satisfăcut de ședința coaliției. PSD a reușit să impună pachetul de solidaritate în integralitate”, a spus președintele PSD, Sorin Grindeanu, la scurt timp după anunțul făcut de premierul Ilie Bolojan.
„Ceea ce e un lucru bun pentru pensionari și copiii cu dizabilități. Rămâne un semn de întrebare – la fel ca în alte situații, noi am venit cu o propunere și a fost nevoie de multe negocieri să se aprobe. La fel ca la pachetul de relansare economică”, a continuat el.
„Sunt convins că și schemele propuse de ministrul Energiei și ministrul Agriculturii pentru scumpirea carburanților vor fi acceptate. Aș vrea ca viteza de aprobare să fie mai mare.”, a adăugat Grindeanu.



























