Personalități sălăjene – Ady Endre împlinește 144 de ani

✅ Astăzi îl sărbătorim pe Ady Endre (1877-1919) – poet, publicist, nuvelist, care ar fi împlinit 144 de ani.

📚 Considerat unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX, #AdyEndre_ a absolvit Colegiul Reformat Wesselényi din Zalău în 1896. În același an s-a înscris la Facultatea de Drept a Academiei din Debrețin, dar, nefiind atras de acest domeniu, își întrerupe studiile și devine un febril publicist (din 1898), lucrând la ziarul Debreczen.

🖋 În anul 1900 a început o etapă nouă în viața lui #AdyEndre. S-a mutat la Oradea, unde a colaborat la mai multe ziare. Tot aici a și fost membru al cercului literar Holnap.

📝 Cei patru ani de liceu din orașul Zalău au însemnat anii debutului său literar. A debutat cu poeme în ziarul Szilágy din #Zalău, în 22 martie 1896. În țară și mai târziu la Paris, unde a stat cu intermitențe, a cunoscut curentele politice avansate, orientările filosofice moderne, poezia modernă franceză.

📝🖋 A primit #Premiul_Ferenc_József (Budapesta, 1909), iar în anul 1917 s-a mutat la Budapesta. A colaborat la ziare și reviste din țară și din Ungaria. Multe din poeziile sale au fost puse pe note de compozitori celebri ca: Kodály Zoltán, Bartók Béla, Bárdos L., Kadosa P., Szokolay S., Farkas F., Szöllősy A., Durkó Zs., Reinitz B.

📚📚📚 Mai multe despre viața și opera lui Ady Endre puteți afla din volumul „Sălaj – Oameni și opere. Dicționar biobibliografic”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *