Peste 2000 de sălăjeni au participat la procesiunea „În bucuria Floriilor”

În ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 4 aprilie 2026, la Zalău a avut loc prima ediție a procesiunii „În bucuria Floriilor”, organizată de Episcopia Sălajului. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, și a adunat peste 2000 de participanți – clerici, monahi și monahii, oficialități, tineri și credincioși din municipiu și din împrejurimi, care au purtat în mâini ramuri de salcie, ca semn al întâmpinării Domnului.

La procesiune au luat parte și oficialități locale și județene, printre care amintim pe prefectul Claudiu Bîrsan, subprefectul Alexandru Pura, președintele CJ Sălaj Dinu Iancu-Sălăjanu, vicepreședintele CJ Sălaj Adrian Crișan, deputații Ionel Ciunt și Lucian Bode, directorul Transurbis Alin Oros, managerul Ambulanței Sălaj Raul Dragoș.
Procesiunea a debutat la ora 16:30, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, cunoscută drept Catedrala Veche, unde Preasfințitul Părinte Benedict a rostit rugăciunea de binecuvântare a procesiunii, marcând începutul acestui moment de mărturisire publică a credinței.
Întregul traseu s-a desfășurat pe Bulevardul Mihai Viteazu, în direcția Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău. Pe parcursul procesiunii clericii și credincioșii au intonat troparul praznicului și cântări specifice acestei perioade.
Procesiunea s-a încheiat la Catedrala Episcopală, unde Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat Vecernia Mare a praznicului Floriilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor care au participat la întreaga manifestare.
Aflată la prima ediție, procesiunea „În bucuria Floriilor” se dorește a deveni o tradiție a Episcopiei Sălajului, oferind credincioșilor prilejul de a întâmpina împreună praznicul Intrării Domnului în Ierusalim și de a mărturisi credința în spațiul public, urmând simbolic drumul parcurs de Mântuitorul Iisus Hristos spre Ierusalim, înainte de Pătimirile și Învierea Sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *