Peste 300 de articole contrafăcute, confiscate de Poliția Economică
Miercuri, 18 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat pentru prevenirea și combaterea infracționalității la regimul bunurilor contrafăcute și a celor neconforme cu standardul unor branduri de renume, precum și respectarea obligației agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Astfel, în urma unui control efectuat la un magazin din municipiul Zalău, polițiștii sălăjeni de la economic au descoperit în incinta spațiului comercial, expuse spre comercializare, 325 de articole de îmbrăcăminte și jucării, de diferite modele și mărimi, purtând însemnele și inscripțiile unor mărci consacrate, în valoare totală de 48.750 de lei.
Articolele de îmbrăcăminte și jucăriile, susceptibile a fi contrafăcute, erau inscripționate cu diferite însemne și inscripții similare mărcilor înregistrate, care ar putea induce sau produce confuzie în rândul cumpărătorilor.
Obiectele cu suspiciuni de contrafacere, descoperite de polițiști în locația controlată, au fost indisponibilizate și ridicate în vederea cercetărilor, expertizării, precum și pentru stabilirea prejudiciului cauzat titularilor de drepturi.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.