Pirui Andrei (Chereji) zis Ghipsu rămâne arestat preventiv în Penitenciarul Gherla
Deși la termenul de judecată din 29 iulie, Pirui Andrei Adrian zis Ghipsu a obținut eliberarea din Penitenciarul Gherla și a fost plasat în arest la domiciliu, procurorii DIICOT au întors soarta acestuia la Curtea de Apel Cluj.
Pe 8 august procurorii DIICOT Maramureș au contestat decizia judecătorilor Tribunalului Maramureș de a schimba măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pentru inculpatul Pirui Andrei Adrian. Astfel judecătorii clujeni au admis contestația procurorilor DIICOT și au prelungit arestul preventiv cu încă 30 de zile pentru Pirui Andrei Adrian zis Ghipsu, care rămâne după grati în Penitenciarul Gherla.
Ceilalți inculpați din dosar rămân cercetați sub control judiciar încă 60 de zile: CHECHISAN I. VLAD DĂNUT, BREAZDĂU N. RADU BOGDAN, PRODAN DS. MĂDĂLINA MARIA, CRĂCIUN G. ALEXANDRU şi LABO V. IONEL ADRIAN
Inculpatul ISLAMOVICI RARES SORIN rămâne sub măsurii arestului la domiciliu pentru încă 30 de zile.
Amintim că la data de 5 iunie 2021, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Sălaj, în colaborare cu polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Oradea şi Cluj-Napoca, au efectuat 16 percheziţii domiciliare şi nouă auto, în judeţele Sălaj şi Cluj. Au fost vizate persoane bănuite că ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc, droguri de risc, respectiv substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 6 plicuri cu substanță pulverulentă (cocaină) și substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, 29 comprimate ecstasy, un recipient cu seminţe, 3 cântare electronice, 2 râjnițe, un grinder, 4 săbii, o macetă, 3 cuțite, 19 telefoane mobile, 18 cartele telefonice, 7 stick-uri, 4 laptop-uri, 3 tablete,1 card bancar, 23950 lei, 100 euro şi diferite înscrisuri.
Pentru 49 persoane, au fost puse în aplicare mandate de aducere, la sediul D.I.I.C.O.T.- B.T. Sălaj.
În urma acestor activități, procurorul de caz a dispus, față de 7 persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 37 ani, luarea măsurii reținerii pentru 24 ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic și consum de droguri de mare risc, trafic și consum de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Duminică, 6 iunie 2021, judecătorii Tribunalului Sălaj au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a șapte tineri din Zalău, respectiv: Labo Ionel, Chereji Andrei (zis Ghipsu), Prodan Mădălina, Brazdau Radu, Chichisan Vlad, Crăciun Alexandru și Islamovici Rareș.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române şi sprijinul poliţiştilor din judeţele Sălaj, Maramureş şi Bistriţa Năsăud.
La activități, au mai participat jandarmi din judeţele Sălaj și Cluj, precum şi trei echipe canine din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Cluj.
În continuare sunt desfăşurate activităţi specifice, având ca scop documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale desfăşurate cu precizarea că, pe toată durata activităților de urmărire penală, persoanele în cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție.