PNL Sălaj exclude categoric ideea de a susține un candidat PSD la alegerile din 4 mai pentru primar la Zalău

PNL Sălaj nu va susține un candidat din partea PSD la alegerile pentru primarul Zalăului ce vor avea loc în 4 mai, odată cu primul tur al prezidențialelor. Conducerea PNL Sălaj dezminte categoric și exclude un astfel de scenariu.

Primarul demisionar Ionel Ciunt, președintele PSD Sălaj, devenit deputat după alegerile parlamentare din decembrie, a popularizat în urmă cu zece zile ideea unui candidat din partea PSD Sălaj care să aibă și susținerea PNL și UDMR. Și chiar dacă încă de atunci PNL a dezmințit și a transmis că nu a luat așa ceva în discuție, liderul PSD Sălaj a prezentat-o ca pe o soluție agreată la nivel de coaliție, și anume o înțelegere PSD-PNL ca la alegerile parțiale din 4 mai PSD să nu își pună candidat la Consiliul Județean Bihor, pentru a obține în schimb la Primăria Zalău un candidat unic din partea PSD susținut și de PNL Sălaj.

Surse de la vârful PNL Sălaj ne-au dezvăluit că liberalii au propriile evaluări în ce privește competiția pentru Primăria Zalău și se consideră foarte bine plasați pentru a susține un candidat propriu care să câștige.

Deocamdată, partidele nu au anunțat niciun nume de candidat. Ionel Ciunt a spus doar că partidul va face un sondaj pentru a stabili candidatul PSD, pe care l-ar fi dorit susținut și de PNL. În afară de faptul că a dezmințit că va susține un candidat PSD, nici PNL nu a dat până acum un posibil candidat.

Zălăuanii cer public ca viceprimarul Teodor Bălăjel să candideze

Un fenomen foarte vizibil pe Facebook în contextul alegerilor din 4 mai este în schimb manifestarea spontană a zălăuanilor prin valuri de postări și comentarii prin care cetățenii își exprimă public dorința ca viceprimarul Teodor Bălăjel să candideze și să devină primar.

Această mobilizare digitală are la bază larga recunoaștere a meritelor lui Teodor Bălăjel în dezvoltarea orașului și în transformarea în bine de care Zalăul a avut parte în ultimii ani.

Implicarea și rezultatele lui Teodor Bălăjel au fost recunoscute săptămâna trecută inclusiv de reprezentanții tuturor partidelor din Consiliul Local Zalău, care l-au ales cu 90 la sută din voturi să fie din nou viceprimar până la alegeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *