PNL va cere în Coaliție ca în 2024 să fie comasate alegerile parlamentare cu cele locale
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anunțat, joi, în ședința BPN al PNL, că liberalii vor ca în 2024 alegerile locale și cele parlamentare să fie organizate simultan, au declarat pentru Digi24.ro surse participante la ședință.
”Am decis împreună crearea unui grup de lucru care să analizeze opțiunea comasării alegerilor locale cu cele generale. Patru rânduri de alegeri în 2024 sunt multe pentru cetățeni și înseamnă cheltuieli mari de la buget. Cu această propunere vom merge la partenerii noștri de coaliție”, a spus Lucian Bode în ședința partidului.
CCR a decis în 2012 să declare neconstituțională o lege pentru care Guvernul Boc și-a asumat răspunderea în Parlament și care prevedea comasarea alegerilor locale și parlamentare.
CCR spunea la vremea respectivă că legea determină dificultăți în exercitarea dreptului constituțional la vot (alegerile comasate presupun exprimarea opțiunii pe șase buletine de vot: Senat, Camera Deputaților, primărie, consiliul local, consiliul județean și președintele consiliului județean), și că restrânge dreptul constituțional de a fi ales (legea contestată prevedea că o persoană nu poate candida în același timp pentru funcția de primar și pentru un mandat de deputat sau de senator și nici pentru funcția de președinte al consiliului județean și pentru un mandat de deputat sau de senator).