Poliția, învinsă în justiție! Noile sancțiuni rutiere nu pot fi aplicate retroactiv
Zilele trecute, Tribunalul Sălaj a confirmat această interpretare, într-o primă speţă dedusă judecăţii. Instanţa a suspendat dispoziţia şefului Poliţiei rutiere prin care s-a dispus ca un cetăţean să execute o perioadă de suspendare aplicată conform legii din 2022 pentru contravenţii comise în vara anului 2021.
Interesantă, însă, este argumentaţia cu care Poliţia s-a apărat în cauză şi care, din păcate, confirmă nivelul de adaptare la noile realităţi juridice de către instituţiile statului „blocate” în vechi clişee, de mult timp dispărute.
Într-o argumentaţie întinsă pe multe pagini, juristul Poliţiei a susţinut că noile norme nu sunt norme de drept contravenţional care să se încadreze în conceptul de „lege mai favorabilă”, ci norme de procedură care ar fi de imediată aplicare în procedurile în desfăşurare la data intrării în vigoare a legii noi.
Dincolo de faptul că nu se punea problema aplicării unei legi noi mai favorabile, ci, pur şi simplu, a legii în vigoare la data faptei, se pare că la „Miliţie” nu s-a aflat până azi că principiul aplicării imediate a legii noi de procedură a „dispărut” de aproape un deceniu din legea română.
Odată cu intrarea în vigoare, la 15 februarie 2013, a actualului cod de procedură civilă, principiul aplicării imediate a legii noi de procedură a fost înlocuit cu principiul potrivit căruia legea de procedură sub care începe procesul este şi legea de procedură sub care se şi încheie procesul.
Până la urmă, iată că procesele acestea au şi partea lor bună, putând constitui surse de informare pentru vajnicii funcţionari ai statului…
sursa: eBihoreanul.ro